Antena 3 CNN Actualitate Omar Hayssam cere eliberarea din închisoare din motive de boală

Omar Hayssam cere eliberarea din închisoare din motive de boală

<1 minut de citit Publicat la 08:26 17 Oct 2018 Modificat la 08:26 17 Oct 2018

Tribunalul Dâmboviţa urmează să se pronunţe miercuri asupra cererii lui Omar Hayssam de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale.

Pronunţarea a fost amânată de trei ori, pe 2, 9 şi 17 octombrie. Dosarul în cauză a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 10 noiembrie 2017, în cauză fiind dispusă, de la primul termen, efectuarea unei expertize medico-legale.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul 'Volvo Truck', trei ani de închisoare în dosarul 'Foresta Nehoiu', doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Totodată, Hayssam a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 24 de ani şi patru luni închisoare în dosarul 'Manhattan', în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice.

În 2006 Omar Hayssam a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013, pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole