Antena 3 CNN Actualitate Justiție Omar Hayssam, adus la DNA în dosarul privind privatizarea IPRS Băneasa

Omar Hayssam, adus la DNA în dosarul privind privatizarea IPRS Băneasa

1 minut de citit Publicat la 09:39 25 Mar 2016 Modificat la 09:39 25 Mar 2016

Sirianul Omar Hayssam a fost adus vineri din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori, potrivit unor surse judiciare, în dosarul privind privatizarea IPRS Băneasa, scrie Agerpres.

Şi în urmă cu o săptămână, Omar Hayssam, aflat în detenţie, a fost adus la DNA pentru a da declaraţii în acest caz.

DNA face cercetări în legătură cu depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a unei firme reprezentate de Omar Hayssam pentru participarea la privatizarea IPRS Băneasa.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul 'Volvo Truck', trei ani de închisoare în dosarul 'Foresta Nehoiu', doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Totodată, Hayssam a fost condamnat în 2015 de Tribunalul Bucureşti la 23 de ani şi patru luni închisoare în dosarul 'Manhattan', în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. În acelaşi dosar, fratele său, Mohamad Omar, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. De asemenea, cei doi fraţi au fost obligaţi să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei. Această decizie nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013, pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Claudia Stănescu)

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole