Antena 3 CNN Sport JO2016 OLIMPIADĂ. Mesajul Cătălinei Ponor după calificarea în finala de la bârnă, la RIO 2016

OLIMPIADĂ. Mesajul Cătălinei Ponor după calificarea în finala de la bârnă, la RIO 2016

<1 minut de citit Publicat la 13:50 08 Aug 2016 Modificat la 13:50 08 Aug 2016

OLIMPIADĂ. Gimnasta Cătălina Ponor a declarat că i se pare că trăieşte un vis după ce a obţinut calificarea în finala la bârnă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, ţinând cont de faptul că întoarcerea sa în activitate după trei ani a fost marcată de o accidentare gravă la tendonul lui Ahile. 

"Sunt în finala olimpică la bârnă şi încă mi se pare că trăiesc un vis! 29 de ani, 3 ani în care am stat departe de gimnastică, întoarcerea în sală în aprilie 2015, operaţie la tendonul lui Ahile, 5 luni de recuperare şi momentul de acum, unica mea şansă să obţin ce îmi doresc! Da, da, trăiesc un vis. Şi mai am o finală până îl voi îndeplini. Sper din toată inima! Hai România!", a scris Ponor pe contul personal de Facebook. 

Sportiva română Cătălina Ponor s-a calificat în finala de la bârnă a concursului feminin de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, urmând să se lupte pentru o medalie în concursul programat pe 15 august. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din JO2016
» Citește mai multe din JO2016
TOP articole