Barca de 8+1 a României de la canotaj s-a calificat în finala de sâmbătă. În schimb, echipajele feminine dublu rame şi dublu vâsle categorie uşoară au ratat prezenţa în finalele întrecerilor.
Echipa României a obţinut o calificare în finalele de la canotaj, după ce barca feminină 8+1 a ocupat locul 2 în recalificări. Astfel, echipajul format din Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Adelina Boguş, Andreea Boghian şi Daniela Druncea va intra sâmbătă în lupta pentru medalii. Canotajul românesc a avut cinci echipaje calificate la Jocurile Olimpice de la Rio.
Sursă: Mediafax