Antena 3 CNN Coronavirus Primul pacient al Spitalului Judeţean Suceava care s-a vindecat de COVID-19: „Am vrut să mă vindec, am gândit mereu pozitiv”

Primul pacient al Spitalului Judeţean Suceava care s-a vindecat de COVID-19: „Am vrut să mă vindec, am gândit mereu pozitiv”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:58 03 Apr 2020 Modificat la 10:58 03 Apr 2020

Olguţa Sturdza a revenit joi, 2 aprilie, la serviciu, în linia întâi.

Medicul s-a îmbolnăvit la mijlocul lunii martie, s-a testat pe 17 martie şi rezultatul a fost pozitiv.

„În primele zile a fost mai greu, dar după 5-7 zile de tratament încep să se vadă îmbunătăţirile. Am vrut să mă vindec, am gândit mereu pozitiv şi îndemn pacienţii să facă la fel”, a declarat medicul pentru monitorulsv.ro.

„Am fost foarte mâhnită când am văzut că erau pacienţi foarte mulţi, iar colegii rămaşi nu mai făceau faţă. Am păstrat permanent legătura telefonic cu colegii mei şi am încercat să ajut cât de mult am putut”, a mai spus medicul. 

Doctoriţa crede că spitalul va depăşi această etapă negră a existenţei sale şi va continua să facă performanţă.
 

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole