Antena 3 CNN Actualitate Ministrul apărării de la Kiev: "Zeci de mii de ucraineni au revenit din străinătate să-și apare țara. Avem încă 12 brigăzi de luptă!"

Ministrul apărării de la Kiev: "Zeci de mii de ucraineni au revenit din străinătate să-și apare țara. Avem încă 12 brigăzi de luptă!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:47 05 Mar 2022 Modificat la 11:05 05 Mar 2022

Oleksii Reznikov, ministrul apărării de la Kiev, a anunțat că peste 66.000 de bărbați ucraineni s-au întors din străinătate pentru a se alătura luptelor împotriva invadatorilor ruși.

"Așa procedează mulți bărbați veniți acum din străinătate pentru a-și apăra țara de invadatori. Încă 12 brigăzi de luptă motivate. Ucraineni, suntem invincibili", a scris ministrul într-o postare pe rețelele sociale.

Potrivit lui Reznikov (foto), numărul exact al celor care au revenit în țară pentru a ajuta la apărarea în fața rușilor este 66.224.

Printre cei care au decis să se întoarcă se numără Iuri Vernidub, antrenor de fotbal, care a condus echipa moldoveană Sheriff Tiraspol la o victorie aproape incredibilă în fața lui Real Madrid, anul trecut, în Liga Campionilor.

Vernidub, un bărbat de 56 de ani, a spus că a decis să se întoarcă în Ucraina în momentul în care fiul său l-a sunat și i-a spus că rușii au intrat în țară.

Pe de altă parte, CNN a relatat că Rusia intenționează să trimită încă 1.000 de mercenari în Ucraina în perioada următoare.

SUA au deja "indicii" că mercenari ruși ar putea fi implicați în unele zone în invazia ordonată de Moscova în Ucraina, potrivit unui oficial de rang înalt din Departamentul american al Apărării.

Estimările americane indică faptul că până la 200 de astfel de mercenari au fost uciși în război, de la sfârșitul lunii februarie, performanța lor în luptele de până acum fiind considerată slabă.

De asemenea, serviciile de informații occidentale au avertizat că Moscova intenționează să bombardeze orașele ucrainene pentru a le face să se predea, o escaladare care ar putea duce la un număr semnificativ de victime în rândul civililor.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole