Antena 3 CNN Politică Reacția lui Olaf Scholz după înfrângerea extremei drepte în Franţa: „Întreg guvernul german și eu suntem uşuraţi"

Reacția lui Olaf Scholz după înfrângerea extremei drepte în Franţa: „Întreg guvernul german și eu suntem uşuraţi"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:01 08 Iul 2024 Modificat la 18:15 08 Iul 2024

Cancelarul federal german Olaf Scholz şi-a exprimat luni speranţa că va fi format un "guvern constructiv" în Franţa după alegerile legislative care au stăvilit ameninţarea extremei drepte şi au adus stânga în frunte, însă fără majoritate absolută, informează AFP, citat de Agerpres. 

"Întreg guvernul german şi eu suntem uşuraţi. Ar fi fost o mare provocare dacă preşedintele francez ar fi trebuit să accepte o coabitare cu un partid populist de dreapta", a declarat liderul social-democrat german (centru-stânga) în faţa presei

"Aceasta a fost evitat şi acum noi sperăm că preşedintele (Emmanuel Macron), dar şi deputaţii aleşi vor reuşi să formeze un guvern constructiv", a adăugat Scholz.

De asemenea, cancelarul federal german a spus că se bucură pentru rezultat prin prisma "atât de importantei prietenii franco-germane", considerată motorul Europei, şi a "bunei relaţii personale" pe care el o are cu Emmanuel Macron.

Franţa caută să formeze o majoritate parlamentară, înainte de a desemna o persoană capabilă să unească şi să conducă un guvern.

O încercare extrem de grea, în condiţiile în care nici Noul Front Popular (NFP, stânga, în jur de 190 de mandate), nici tabăra prezidenţială (circa 160 de mandate), nici partidul Adunarea Naţională (RN, extrema dreaptă) nu pot forma singure majoritatea absolută (289 de deputaţi).

Germania avea temeri în legătură cu impactul unei victorii a RN şi a unei posibile numiri a preşedintelui acestui partid Jordan Bardella în funcţia de premier asupra relaţiilor dintre cele două ţări şi cu Uniunea Europeană. Scholz se declarase chiar "îngrijorat" duminică, înainte de turul doi, exprimându-şi speranţa că o majoritate a extremei drepte nu va fi formată în Franţa.

"Suntem alături de camarazii noştri care fac totul pentru ca aceasta să nu se întâmple. Suntem alături de toţi democraţii din Franţa", declarase Scholz în timpul unui eveniment estival al grupului parlamentar social-democrat la Berlin. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole