Antena 3 CNN Actualitate Oficial. Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce și motociclete, dar doar în anumite condiții

Oficial. Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce și motociclete, dar doar în anumite condiții

de Laura Dinu    |   

Este oficial. Șoferii care dețin un permis de conducere categoria B vor putea conduce și motociclete. Desigur, în anumite condiții. 

În primul rând, șoferul trebuie să aibă peste 24 de ani și să dețină permis de conducere categoria B de cel puțin 2 ani. Mai mult decât atât, acesta trebuie să facă dovada că a absolvit un curs de instruire de minimum 10 ore în cadrul unei şcoli autorizate de conducere pentru vehiculele încadrate în categoria A.

Totodată, motocicleta trebuie să fie dotată cu o cutie automată și, de asemenea, să aibă o capacitate ciclindrică de maximum 125 cmc. 

Important de subliniat este faptul că nu este necesară schimbarea permisului de conducere în cazul în care aveţi unul valabil pentru categoria B şi vreţi să-l folosiţi şi pentru motocicletele din categoria A, scrie Observator. 

"Începând cu luna august 2024, deținătorii permisului de conducere categoria B au posibilitatea de a conduce motociclete din categoria A1, pe teritoriul României, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1. Deținătorii permiselor de conducere categoria B să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniți;

2. Deținerea unui permis de conducere categoria B valabil de cel puțin 2 ani;

3. Să facă dovada, printr-o adeverință, că au absolvit un curs de instruire practică specifică pentru motocicletele din categoria A1 de minimum 10 ore, în cadrul unei școli de conducători auto autorizate.

Menționăm faptul că, adeverița este valabilă pentru motocicletele din categoria A1 dotate exclusiv cu o cutie automată, care au următoarele caracteristici:

- Capacitate cilindrică maximă de 125 cm³;

- Puterea maximă nu trebuie să depășească 11 kW;

- Raportul putere/greutate de maximum 0,1 kW/kg.

Școala de conducători auto va înscrie adeverința în Registrul Național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia este preluată pe cale electronica de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, pentru facilitarea efectuării controlului în trafic de către polițiști. 

Prin urmare, nu este necesară deținerea fizică a adeverinței și nici preschimbarea permisului de conducere.

Această inițiativă va aduce numeroase beneficii practice pentru șoferii care doresc să aleagă alternative mai economice și ecologice de transport.

În plus, va contribui la descongestionarea traficului în marile orașe, la reducerea timpului petrecut în trafic și va avea un impact pozitiv asupra mediului. Încurajăm șoferii interesați să se informeze din timp despre noile reglementări și să urmeze cursurile de instruire necesare pentru a se bucura de avantajele acestei modificări legislative", se arată în comunicatul Direcţiei Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile