Antena 3 CNN Actualitate Ofertele Guvernului după negocierile cu sindicatul Sanitas: ”Deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical”

Ofertele Guvernului după negocierile cu sindicatul Sanitas: ”Deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 17:39 30 Mai 2023 Modificat la 17:39 30 Mai 2023

”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas, pentru a dialoga pe tema priorităților de finanțare din sistemul medical.

Principalele priorități asupra cărora au fost agreate soluții vizează deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităților și noul sistem de salarizare.

Astfel, prin memorandum promovat de ministerul Sănătății, Guvernul va aproba deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical, demers inițiat deja la nivelul sistemului Educației, ambele domenii reprezentând priorități ale Coaliției de Guvernare.

Vor fi alocate finanțările necesare pentru a completa plata voucherelor de vacanță pentru toți angajații din sistem.

Citește și: Sanitas: Peste 50% dintre angajaţii din spitale au semnat pentru greva generală

Pentru acoperirea integrală a majorărilor salariale din sistemul medical, Guvernul va adopta actul normativ prin care se va majora prin aducerea la același nivel maxim a tuturor angajaților care se regăsesc în Anexa 2 la Legea 153/2017, inclusiv personalul din categoria asistenței sociale.

Din perspectiva noii legi a salarizării, vor fi refăcute ierarhizările de personal, pentru a elimina inechitățile și a repoziționa asistenții medicali în viitoarea grilă. Recunoașterea rolului important al asistenților medicali în funcționarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare.

Pentru a asigura continuitatea activității în spitalele din rețeaua CFR care urmează să fie transferate la autoritățile locale, va fi garantată menținerea locurilor de muncă pentru personalul actual și vor fi luate măsuri de creștere a calității serviciilor medicale.

Reprezentanții Guvernului au convenit să finalizeze negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

Citește și: Sindicatele din Sănătate anunță proteste și strâng semnături pentru grevă generală | Revendicările cadrelor medicale

În cadrul discuțiilor, a fost convenită necesitatea unei mai bune gestionări a situației concediilor medicale.

Dialogul va continua pentru implementarea soluțiilor necesare pentru a îmbunătăți situația serviciilor oferite de sistemul medical din România.

La întâlnire au mai participat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu și consilierul onorific al premierului, doctorul Nelu Tătaru”, au transmis reprezentanții Guvernului într-o postare pe Facebook.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, la Palatul...

Publicată de Guvernul României pe Marţi, 30 mai 2023
Etichete: sanitas
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole