Antena 3 CNN Show Dragobetele Oferta CFR pentru Dragobete. Două bilete la preţ de unul

Oferta CFR pentru Dragobete. Două bilete la preţ de unul

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:14 23 Feb 2016 Modificat la 12:14 23 Feb 2016
În data de 24 februarie, când se sărbătoreşte Dragobetele, simbolul iubirii în tradiţia românească, CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț,  în special pentru îndrăgostiţi.

Prin oferta „Plimbaţi-vă în doi!! Jumătate tu, jumătate noi!”, reducerea este de 50% din tariful biletului întreg, se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren InterRegio și este disponibilă exclusiv la casele de bilete din staţiile și agențiile CFR, potrivit unui comunicat CFR.

„Deoarece în luna februarie sărbătorim iubirea, oferim îndrăgostiților posibilitatea de a-și declara public dragostea, la megafonul din Gara de Nord.
 
Declarații de dragoste… la megafon!” este evenimentul special, creat pe FaceBook, la care se pot înscrie cei care doresc să facă public o surpriză persoanei iubite sau chiar să facă o cerere ‚altfel’, în căsătorie. Mesajele de dragoste se pot posta până la data de 24 februarie ora 18:00, conform regulamentului.
 
Gara este locul drumurilor care vin și pleacă, un loc încărcat de emoțiile așteptărilor și regăsirilor, un loc în continuă mișcare, în care în fiecare zi se poate spune o nouă poveste.

Trenul, ca și viața, reprezintă o călătorie. O călătorie în care socializăm, legăm prietenii poate pentru totdeauna. Câți dintre tineri nu s-au îndrăgostit … în tren!? 
 
Așadar, în data 24 februarie 2016, de Dragobete, îndragostiții, și nu numai, pot călători cu trenul la jumătate de preț, iar la megafonul Gării de Nord din București vor răsuna povești de dragoste”, scrie cfrcalatori.ro.

Citește mai multe din Dragobetele
» Citește mai multe din Dragobetele
TOP articole