Antena 3 CNN Externe "Ofensiva rusă începe în curând", avertizează ministrul apărării de la Kiev | Oleksii Reznikov spune că e gata să demisioneze la cererea lui Zelenski

"Ofensiva rusă începe în curând", avertizează ministrul apărării de la Kiev | Oleksii Reznikov spune că e gata să demisioneze la cererea lui Zelenski

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:03 05 Feb 2023 Modificat la 20:06 05 Feb 2023

"Ne așteptăm la o ofensivă. Suntem în februarie, iar rușii iubesc simbolismul. Ne așteptăm la această presiune din partea lor și suntem pregătiți.

Acumulăm rezerve și lucrăm la antrenarea unui număr mai mare de soldați, la obținerea de arme occidentale", a declarat Oleksii Reznikov (foto).
 
El a menționat că trupele ucrainene vor începe, de luni, să se antreneze pentru operarea tancurilor germane Leopard.

Ministrul ucrainean a mai arătat că armele de care are Ucraina nevoie în prezent sunt cele cu rază lungă, de la 150 de kilometri în sus.

Citește și: Europa interzice carburanții din Rusia. Decizia ar putea avea efecte negative la pompă

"Acest lucru ne va ajuta să fim mai eficienți și mai activi", a estimat Reznikov.

CNN amintește că, până în prezent, raza maximă de acțiune a armelor pe care statele occidentale le-au furnizat Kievului este de aproximativ 144 de kilometri.

Oleksii Reznikov insistă că armele cerute nu vor viza teritoriul Rusiei.

Oleksii Reznikov: "Vom primi și avioane din Occident. Ucraina e, de facto, stat NATO"

"Vreau să subliniez că le promitem partenerilor noștri să nu folosim sisteme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte pe teritoriul rusesc, ci doar ținte pe teritoriul ucrainean pe care rușii l-au ocupat", a spus el.

Potrivit acestuia, ucrainenii au primit "aproape totul în materie de arme". 

"Au rămas doar avioanele de luptă cu reacție. Vă asigur că le vom primi.

Am devenit de facto o țară NATO. Avem armele, standardele, sistemele digitale. Singurul lucru care ne rămâne de făcut este să fim acceptați în alianță, de drept ", a apreciat Reznikov.

Oleksii Reznikov: "Niciun oficial nu e pe viață în funcție"

Ministrul ucrainean al Apărării s-a mai declarat, duminică, gata să demisioneze dacă președintele Volodimir Zelenksi va ordona schimbarea sa din funcție.

Precizarea vine în contextul în care surse citate de publicația Ukrainska Pravda au arătat că Oleksii Reznikov ar urma să fie demis săptămâna viitoare, pe fondul scandalul de corupție privind achizițiile pentru armată. 

"Niciun oficial nu este pe scaun pentru totdeauna. Nici unul. Voi face ceea ce îmi sugerează șeful statului", a promis Reznikov.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole