Antena 3 CNN Actualitate Media OFB 2023 | Primele povești din Orașul Faptelor Bune. România, fă Rai din ce dai

OFB 2023 | Primele povești din Orașul Faptelor Bune. România, fă Rai din ce dai

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 09:36 19 Dec 2023 Modificat la 12:57 19 Dec 2023

PRIMA POVESTE din Orașul Faptelor Bune vine de la Cristiana. Aceasta ne-a trimis pe platforma Orașul Faptelor Bune povestea bunicii ei, care are mare nevoie de un aparat de vedere, pentru a-și continua pasiunea și a vedea răsăritul fiecărei zile 100%, nu doar 2%.

BUNICA RODICA are 77 de ani și a învățat generații de copii dansuri și cântece populare. Acum, e rândul ei să primească pentru cât a oferit în această viață.

"Bunica s-a ocupat toată viața ei de tradițiile și obiceiurile zonei din care provine, având un grup folclorit de dansuri și cântece populare și participând la numeroase concursuri și evenimente. Își dorește mult să continue această ocupație, iar eu îmi doresc să fie din nou o persoană activă. Fiind în prag de orbire, aparatul i-ar fi de mare ajutor! În prezent, vederea ei atinge maximum 2%. O apreciez pentru eforturile depuse și aș dori să o răsplătesc cumva.”, ne-a transmis Cristiana.

Costul pentru ca bunica Rodica să aibă o viață nouă e de 4500 de euro. Dacă îți dorești să faci o faptă bună pentru bunica cu ochii plini de speranță, o poți face aici, în acest cont:

Titular: Cristiana Sandru
IBAN: RO81RZBR0000060021451843

Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Emma și Tea Teodorescu au început lanțul de fapte bune pentru bunica Rodica. Suntem recunoscători că ești aici cu noi și ne ajuți să aducem suflet lângă suflet în Orașul Faptelor Bune.

Mână de la mână, am strâns suma necesară și i-am redat vederea și speranța bunicii Rodica.

"Nu m-am așteptat vreodată să am un așa noroc. Vă mulțumesc din suflet! E cel mai frumos cadou de Crăciun”, așa se termină prima poveste, prin cuvintele bunicii Rodica și prin lumina pe care am adus-o împreună în Orașul Faptelor Bune.

Tot în primele ore din Orașul Faptelor Bune, ajunge la noi POVESTEA TATĂLUI EROU, care și-a sacrificat viața, pentru a salva alte 2 vieți de la înec. În urma valurile mari, la mal, au rămas Petronela și cei 2 copii ai ei, care au nevoie de „Îngerii” din Orașul Faptelor Bune.

"Sotia a rămas singură fără serviciu și cu 2 copii în îngrijire, printre care un băiat de 7 ani diabetic dependent de insulină. Se descurcă foarte pentră ca au multe rate de achitat, plus foarte multe alte cheltuieli, pentru că un copil cu diabet dependent de insulină are multe nevoi. Poate că fratele meu e înger acum, însă eu i-am promis lui că atâta timp cât eu am să fiu în viață, lor nu o să le lipsească nimic.”, ne-a scris Adriana, sora tatălui erou, pe platforma Orașul Faptelor Bune.

Dj-ii ZU au dat glas poveștii tatălui salvator, iar voi puteți da o mână de ajutor, în acest cont:

Titular: Birzu Petronela
IBAN: RO28BTRLRONCRT0376076301

Mulțumim pentru că ne ajuți să schimbăm acest viitor! „Îngerii” Orașului Faptelor Bune s-au unit și i-au dăruit famileiei Petronelei un an de zile fără griji. În mai puțin de o oră, am strâns împreună peste 7300 de euro.

După povestea bunicii Rodica și a tatălui erou, ajungem la A TREIA POVESTE, cea a micuței LIA.

Totul se poate schimba într-o zi. Viața Liei, copilul de 5 luni, s-a schimbat în ziua în care a primit diagnosticul de retinopatie. Dar tot într-o zi i-o putem schimba noi, oamenii Orașului Faptelor Bune. Împreună îi putem reda vederea și copilăria Liei. Costul pentru o viață nouă e de 40.000 de dolari.

"Singura speranță a Liei e la un spital din Statele Unite ale Americii, unde am fost acceptați pentru operație pe 24 și 31 ianuarie. Costurile sunt imense pentru noi, începand de la transport, cazare și mai ales, operația în sine. Avem nevoie de oameni cu suflet, care să ne ajute să îi oferim Liei o șansă să vadă! Vederea fetiței noastre costă în jur de 40.000 de dolari!”, așa sună strigătul de ajutor al părinților Liei.

„De Mica Unire, pe 24 ianuarie, îi putem reda Liei Marea Vedere”, a transmis Mihai Morar din Casa Radio ZU.

Și tu poți fi cetățean al Orașului Faptelor Bune și o poți ajuta pe Lia, cu o donație în unul din conturile Fundației Mereu Aproape:

Pentru LEI: RO85 BRDE 450S V075 5854 4500
Pentru EURO: RO31 BRDE 450S V237 6153 4500
SWIFT: BRDEROBU

Când faci transferul bancar e IMPORTANT să menționezi „PENTRU LIA”.

De asemenea, persoanele juridice plătitoare de impozit pe venit pot sponsoriza cu până la 20% din impozitul pe profit. Pentru a face acest demers, ne poți scrie pe WhatsApp-ul Radio ZU, la 0747 22 1815, iar noi te punem în legătură cu un reprezentant al Fundației Mereu Aproape pentru a te ghida cu toți pașii care trebuie parcurși în acest sens.

Mai mult de atât, am deschis URNA PENTRU LIA, în fața Casei Radio ZU din Piața Unirii, Oradea. Toții oamenii care vor să ajute, să facă parte din lanțul sufletelor cusute pentru Lia, o pot face cu o donație la urnă.

Lumină din lumină, îi redăm Liei unul din cele mai prețioase lucruri, vederea. După fapte bune și răsplată! În prima zi din cel mai frumos „oraș”, artiștii tăi preferați s-a unit și au cântat pentru ajutorul pe care l-ai oferit primelor povești.

The Motans, Zodier, Lora, Rareș, Holy Molly & Adi Istrate cântă LIVE în inima Târgului de Crăciun din Oradea, pentru toate inimile care au făcut Rai din ceea ce au oferit, care au schimbat viața bunicii Rodica, a familei Petronelei și a micuței Lia.

Citește mai multe din Media
» Citește mai multe din Media
TOP articole