Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un octogenar cere 115 de milioane de euro României pentru o acțiune la purtător din 1929

Un octogenar cere 115 de milioane de euro României pentru o acțiune la purtător din 1929

În 2018, un locuitor din Aulnay-sous-Bois (Seine-Saint-Denis), Franța, de 82 de ani, a achiziţionat o acţiune la purtător emisă în 1929 de România. Din 2020, acesta cere țării noastre peste 115 milioane de euro.

de Mia Lungu    |   

După ce a achiziţionat în 2018 o acţiune la purtător din România datând din 1929, care valora la acel moment 500 de franci de aur, Henri B., un locuitor din Aulnay-sous-Bois (Seine-Saint-Denis) cere astăzi României peste 115 milioane de euro. 

Cumpărată "de la un colonel care o avea din familie", această creanţă este un document curent în anii 1930. Acordat unor particulari contra unei sume de bani, permitea statului să-şi finanţeze datoria publică, explică media locală.

După ce a făcut o expertiză, octogenarul se luptă acum să recupereze suma care a căpătat o foarte mare valoare cu timpul, graţie dobânzii.

Bărbatul a adresat solicitări diferitor instituţii. Banca Naţională a României l-a refuzat în 2020, pe motiv că instituția bancară nu stă la originea documentului. El s-a îndreptat atunci spre ambasada României. Aceasta "nici măcar nu spune că refuză să plătească. Pur şi simplu tace", a declarat el pentru cotidianul parizian "Le Parisien".

Bărbatul a făcut un prim demers săptămâna trecută, dar nu intenţionează să se oprească aici. "În lipsa unui răspuns, nu vom îndrepta spre ministerul francez al Economiei şi Finanţelor. Şi apoi, spre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene dacă situaţia o va cere", a explicat avocatul lui.

Subiecte în articol: octogenar milioane de euro
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile