Deputatul tulcean Octavian Popa a anunţat, vineri, că va demisiona din PNL şi că sprijină la alegerile locale candidaţii ALDE la funcţiile de consilier judeţean şi consilier local, informează agerpres.ro.
”Anunţ public că demisionez din PNL cu regret. (...) Voi rămâne o perioadă de timp deputat independent şi voi sprijini în aceste alegeri locale listele ALDE de consilieri locali şi judeţeni şi pe unii candidaţi ALDE la funcţia de primar. Ca deputat independent îmi rezerv dreptul să-i sprijin pe acei primari pe care-i consider buni pentru comunitate”, a declarat vineri deputatul Octavian Popa.
Parlamentarul tulcean a mai spus că îşi va depune demisia din PNL la Camera Deputaţilor după începerea sesiunii parlamentare, după data de 6 iunie.
Printre motivele care au stat la baza deciziei de a demisiona din PNL, deputatul Popa a enumerat birocraţia ”super-politizată” din partid, dar şi nerespectarea unor prevederi statutare.
”Este evident că în PNL nu se mai respectă nicio regulă şi nu mai funcţionează acele instituţii care ar fi trebuit să remedieze decizii greşite, nestatutare sau nelegale, din punctul meu de vedere, luate de Biroul Permanent Naţional”, a mai spus deputatul tulcean.
Octavian Popa este una din persoanele care, alături de Crin Antonescu, a înfiinţat în urmă cu aproape 26 de ani organizaţia judeţeană a PNL. Pe plan administrativ, a fost consilier local, consilier judeţean, viceprimar al oraşului Tulcea, comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, iar din anul 2008 este deputat.
La finele lunii februarie a acestui an a contestat decizia luată de conducerea PNL privind numirea deputatului Vasile Gudu la preşedinţia organizaţiei judeţene a liberalilor şi susţine că până în prezent nu a primit niciun răspuns.