Antena 3 CNN Actualitate Octavian Jurma, avertisment dur: Nu va dura mult până vom ajunge iar la peste 8.000 de cazuri pe zi!

Octavian Jurma, avertisment dur: Nu va dura mult până vom ajunge iar la peste 8.000 de cazuri pe zi!

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:50 06 Ian 2021 Modificat la 14:50 06 Ian 2021

”Cu măsurile (n.r. de relaxare) pe care le-am luat în toamnă, vom avea o rată de infectare mai mare. Dacă la noi se exclud măsurile acestea, nu putem decât să asistăm la o creștere a numărului de infecții, pentru că singura modalitate de a ne proteja este să izolăm cu ajutorul testelor și nu avem o capacitate suficient de mare de teste și nici nu mai avem cum să o mărim suficient de mult. Și printr-o carantină generalizată, să facem închideri, lucruri care iarăși nu sunt luate în discuții, pentru că noi, în general, ne-am obișnuit să reacționăm reactiv, când sunt pline spitalele și știm că măsurile au două săptămâni nevoie să-și facă efectul, în vreme ce peste tot se acționează anticipativ. 

Dacă noi anticipăm și vedem un trend ascendent, se pot face aceste simulări pe care le fac și eu și să ajungem la concluzia să acționăm ca și cum am avea 10.000 de cazuri, deși noi avem doar 5.000, ca să nu ajungem la cele zece mii. Am făcut o calibrare: dacă am fi testat la nivelul a 38.000 de teste cât au fost în noiembrie și numerele probabil că ar fi fost duble în această perioadă. Nu va dura mult să ne întoarcem la media zilnică de peste 8000 de cazuri”, a declarat Octavian Jurma pentru dcnews.ro.

Etichete: Octavian Jurma
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole