Antena 3 CNN Actualitate Octavian Berceanu, despre incidentul de la Slatina: "A devenit foarte violent. Ne-a spus că face parte din clanuri"

Octavian Berceanu, despre incidentul de la Slatina: "A devenit foarte violent. Ne-a spus că face parte din clanuri"

Maria Zărnescu
2 minute de citit Publicat la 17:09 09 Iun 2021 Modificat la 17:09 09 Iun 2021

Octavian Berceanu a ținut să precizeze că persoana care l-a agresat nici măcar nu lucra în cadrul companiei vizate, societate fiind doar în curtea vecină. Totodată, el a menționat că bărbatul a fost sancționat și nu se afla la primul conflict de acest fel.

"Nu a fost nici măcar un control. Pur și simplu, în drumul spre Bigăr, din București spre Mehedinți, am văzut în Slatina un horn pe care ieșea foarte mult fum. Era un horn de înălțime mare, industrial, drept pentru care m-am îndreptat spre acea locație să văd cine este compania care îl folosește, administrează și de ce este atât de mult fum, cu intenția de a chema Garda de Mediu să facă un control.

În momentul în care am ajuns în proximitate, am văzut un horn mai micuț, dar foarte energic în a degaja fum. Am întrebat la prima poartă liberă care este compania și pe unde se intră acolo.

Domnul a devenit foarte violent la această întrebare, mai ales când m-am legitimat ca fiind de la Garda de Mediu. Era într-o companie lângă, din câte am aflat ulterior, nu are nicio calitate în cadrul companiei, nu este nici angajat nici proprietar sau administrator.

A început să urle, să țipe, să ne filmeze și să ne spună că face parte din clanuri și ne arată el nouă. Șterge el pe jos cu instituțiile statului.

Șeful Gărzii de Mediu a sunat la 112 și au continuat activitatea

Am sunat la 112 ca să pot să merg mai departe, iar compania pe care noi o căutam și era în vecinătate, ne-a deschis porțile și ne-a invitat să vedem instalația, ne-au explicat cum funcționează.

Între timp domnul a fost sancționat, am înțeles că are ceva antecedente. Noi ne-am văzut de treabă, au venit colegii de la Garda de Mediu, au efectuat controalele și s-a adeverit suspiciunea mea referitor la cele două instalații care nu funcționau corespunzător și s-au aplicat amenzi", a explicat Octavian Berceanu, la Decisiv.  

Octavian Berceanu, dat afară din curtea unei societăți în Slatina

Octavian Berceanu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu, a efectuat un control la o societate comercială din Slatina. Acesta a fost dat afară din incinta societății de către patron, care a transmis live pe Facebook tot evenimentul, în această dimineață.

Prin controlul efectuat, șeful GNM, urmărea mai multe emisii de substanțe toxice și fum pe care le-a observat personal de pe stradă. Acesta a pătruns în curtea unei societăți vecine cu locul de unde se degaja fumul toxic însă, acolo a fost forțat de catre patronul instituției să părărească incinta.

”Domnul era foarte agitat, probabil avea ceva probleme cu marfa pe care o încărca (în curtea respectivă în care comisarii au ajuns din greşeală în acel moment era încărcat un camion cu deşeuri feroase şi neferoase), el are şi antecedente, n-avea, încă o dată, nicio legătură cu compania respectivă, aşa am înţeles din documente“ a declarat Octavian Berceanu, conform Adevărul.

Fumul toxic văzut de către șeful GNM provenea de la o topitorie de aluminiu la care acum se efectuează controale de către comisarii Gărzii de Mediu Olt.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole