Vastele oceane de magmă ale Terrei, care clocotesc sub picioarele noastre, par a pompa oxigen în miezul exterior, lichid, al planetei, influenţând astfel cutremurele şi vulcanii, conform concluziei unei echipe de oameni de ştiinţă de la University College London, citată de Space.com.
Deşi oxigenul din miezul Pământului este imposibil de observat în mod direct - mii de kilometri de materie incandescentă împiedică astfel de observaţii - fizicianul Dario Alfe şi colaboratorii săi s-au bazat pe o combinaţie de date seismologice, chimice şi informaţii despre istoria străveche a sistemului nostru solar pentru a ajunge la această concluzie, prezentată în cadrul conferinţei din martie a Societăţii Americane de Fizică.
Cea mai importantă dovadă a faptului că ceva precum oxigenul se ascunde în miezul de fier? Cutremurele. Activitatea pe care o simţim la suprafaţă este rezultatul unor unde ce se propagă pe întreaga noastră planetă. Iar comportamentul acestor unde oferă indicii despre conţinutul Pământului - în mod similar cu o investigaţie cu ultrasunete a întregii planete.
Atunci când undele seismice se lovesc de miez şi revin la suprafaţă, forma lor indică faptul că învelişul exterior din fier lichid este mult mai puţin dens decât miezul solid din fier aflat sub presiune din interiorul acestuia. Iar această diferenţă de densitate influenţează forma cutremurelor şi comportamentul vulcanilor de la suprafaţă. Însă, nu aşa ar trebui să se comporte fierul pur, a declarat Alfe pentru Live Science după conferinţă.
„Dacă miezul era din fier pur, diferenţa de densitate dintre miezul solid şi (miezul exterior) lichid ar trebui să fie de ordinul a 1,5%”, a explicat el. „Însă, seismologia ne spune că este mai degrabă de 5%”, a adăugat Alfe.
Cu alte cuvinte, învelişul exterior al nucleului este mai puţin dens decât ar trebui să fie, sugerând că în acesta există amestecat un element care nu este fier, care îl face mai uşor.