Alina Bica a dezvăluit, vineri, la ''Exces de putere'', că Laura Codruța Kovesi obișnuiește să-i aștepte personal pe holul DNA pe inculpații mai importanți din dosarele instrumentate de instituția pe care o conduce. Și asta ca să le arate că ea este ''stăpâna cătușelor''.
Bica a mărturisit că acest lucru s-a întâmplat cel puțin în două cazuri: al ei, dar și al Elenei Udrea, după cum avea să afle ulterior.
Citeşte şi Alina Bica, dezvăluiri explozive despre aranjamentele lui Coldea în justiţie
''Știți că atunci, în noaptea respectivă când m-au adus la sediul Direcției Naționale Anticorupție, doamna Koveși mă aștepta în capul scărilor. În momentul în care eu am intrat însoțită de doi polițiști, doamna Kovesi era în capul scărilor și se uita la mine - și eu i-am zâmbit. A fost o confruntare directă. Kovesi a ținut... Și mi-a spus Elena Udrea că și când au dus-o pe ea la arestare, o aștepta în capul scărilor'', a afirmat fosta șefă DIICOT.