Antena 3 CNN Actualitate Obezitatea, risc major în cazurile de coronavirus. Medic infecționist: Inflamația e mult mai mare!

Obezitatea, risc major în cazurile de coronavirus. Medic infecționist: Inflamația e mult mai mare!

<1 minut de citit Publicat la 13:22 02 Mai 2020 Modificat la 13:22 02 Mai 2020

Se întâmplă, spun medicii care îngrijesc bolnavi de covid, pentru că cei cu exces ponderal au o cantitate sporită de zahăr în sânge. Iar aceasta permite o multiplicare accelerată în celule a virusului. 

Așadar, slăbitul nu mai trebuie să fie un obiectiv pe termen lung. Devine o urgență. Discutăm despre această comorbididate care apare tot mai des în statisticile oficiale cu medicul Valeriu Gheorghiță, medic infecționist la Spitalul Militar.

”Știm că țesutul adipos funcționează ca un organ neuroendocrin, are un rol extrem de important în momentul de față, mai ales că la nivelul acestui exces de grăsime se produc o serie de proteine, citochine care au rol hormonal, una dintre cele mai importante este leptina. 

Ea reglează apetitul prin acțiune la nivel cerebral și se ocupă de încă o serie de alte funcții, legate și de răspunsul imunologic, mecanismele de apărare împotriva infecțiilor. Pacienții obezi au o rezistență împotriva leptinei, cum au și la insulină și din acest punct de vedere avem un nivel al inflamației mult mai mare”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole