Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Problemele ascunse în spatele obezităţii. Dr. Cătălina Poiană, despre momentul în care apare obezitatea: "E o dereglare în organism"

Problemele ascunse în spatele obezităţii. Dr. Cătălina Poiană, despre momentul în care apare obezitatea: "E o dereglare în organism"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 21:40 05 Mar 2024 Modificat la 21:40 05 Mar 2024

Unul din trei copiii din România este supraponderal şi se îndreaptă spre obezitate. Este un drum pe care nimeni nu îl opreşte în acest moment: nici statul, nici părinţii. De altfel, în cazul acestora din urmă, lucrurile nu stau mai bine: aproape 60% dintre români au probleme cu greutatea. 

Iar asta vine la pachet cu boli cardiace, diabet, dar şi cu depresie, anxietate, insomnie ori cu gânduri suicidale.

Potrivit studiilor de specialitate, 51% din populaţia lumii, adică peste 4 miliarde de oameni vor fi obezi sau supraponderali în următorii 12 ani.

Problemele ascunse în spatele obezităţii infantile: Depresie, diabet şi izolare

Cătălina Poiană, președintele Colegiul Medicilor din Bucuresti, a vorbit marţi seară, la Antena 3 CNN, despre problemele ascunse din spatele obezităţii.

"Trebuie să facem precizarea că obezitatea este la ora actuală recunoscută la nivel mondial ca o problemă de sănătate publică și toate organizațiile profesionale și Organizația Mondială a Sănătății consideră obezitatea ca fiind o boală. 

O boală înseamnă o dereglare în organism și, de fapt, obezitatea apare atunci când se înregistrează un dezechilibru între aportul energetic și consumul energetic", a explicat Cătălina Poiană.

Potrivit medicului, poți la un moment dat să ai o o situație în care nu-ți poți controla cu comportamentul alimentar de unul singur.

"Controlul acestei balanțe energetice se realizează la nivelul sistemului nervos central și acest lucru se realizează pe baza unor informații, a unor semnale care vin din periferie, de la nivelul tractului intestinal, de la nivelul pancreasului, de la nivelul țesutului adipos și toate acestea pe niște căi nervoase și hormonale ajung la nivelul sistemului nervos central.

În momentul în care aceste transmisii sunt afectate, apare un dezechilibru energetic.

Obezitatea apare ca o interacțiune a unor multipli factori și acești factori pot să fie factori biologici, pot să fie factori psihologici, pot să fie factori sociali, poate să existe și o predispoziție genetică într-un procent destul de mare de cazuri sau pot să fie o serie întreagă de medicații care au ca rezultat creșterea în greutate", spune Cătălina Poiană, medic primar endocrinologie.

"La ora actuală se consideră că obezitatea este principala cauză prevenibilă de cancer la pacienții nefumători și reprezintă una din cinci cauze de mortalitate prin cancer la femeie", a precizat medicul. 

Vânzările de stimulente pentru slăbit cresc tot mai mult

Bloomberg preconizează că până în 2030 vânzările anuale de medicamente pentru pierderea în greutate vor ajunge la suma impresionantă de 80 de miliarde de dolari, ceea ce le va plasa printre cele mai mari clase de medicamente din istorie.

Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole