Antena 3 CNN Actualitate Obama ar fi vrut o întâlnire între fiicele sale și Messi. Răspunsul fabulos pe care l-a primit

Obama ar fi vrut o întâlnire între fiicele sale și Messi. Răspunsul fabulos pe care l-a primit

1 minut de citit Publicat la 10:53 25 Mar 2016 Modificat la 10:53 25 Mar 2016

Organizatorii Copa America i-au lansat invitaţia lui Barack Obama de a veni pe stadion, după ce preşedintele Statelor Unite ale Americii a declarat că fiicele lui vor să-l întâlnească pe Messi, dar el nu le poate aranja o întâlnire. Copa America se va disputa în SUA, în perioada 3-26 iunie, scrie prosport.ro.

În cadrul unei vizite în Argentina, Barack Obama a declarat că cele două fiice ale sale îl admiră foarte mult pe Lionel Messi şi şi-ar dori să-l întâlnească, dar el n-a putut face nimic în acest sens: "Fetele mele, Sasha şi Malia, l-au cunoscut deja pe Papa Francisc şi mi-au spus pe drumul spre Buenos Aires că şi-ar dori să-l cunoască şi pe Lionel Messi, pe care îl admiră foarte mult. Însă nici măcar eu, Preşedintele Statelor Unite, nu am reuşit să rezolv această întâlnire”.

Prima reacţie nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Organizatorii Copa America l-au invitat să participe la competiţie, unde urmează să fie prezent şi Messi: ”Am auzit că fiicele tale vor să-l întâlnească pe Messi. Ce zici dacă ţi-am dat bilete la Copa America? Să ne anunţi!”, a fost mesjul postat pe contul oficial al competiţiei.

Copa America îşi aniversează centenariul în acest an şi va fi găzduită de Statele Unite ale Americii. Pentru prima dată, competiţia este organizată de o ţară aflată în afara Americii de Sud. La Copa America vor participa 16 echipe: Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Paraguay, Peru, Uruguay, Venezuela, Statele Unite, Mexic, Costa Rica, Jamaica, Haiti şi Panama.

Etichete: Barack Obama Messi
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole