Antena 3 CNN Actualitate Cultură Oana Pellea și Dan Condurache vor fi premiați pentru întreaga activitate în cadrul Galei UNITER

Oana Pellea și Dan Condurache vor fi premiați pentru întreaga activitate în cadrul Galei UNITER

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 22:10 29 Feb 2024 Modificat la 22:10 29 Feb 2024

Actrița Oana Pellea și actorul Dan Condurache vor fi onorați cu premii pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a XXXII-a ediții a Premiilor Galei UNITER. Alături de cei doi, premii pentru întreaga activitate vor fi acordate regizorului Petrică Ionescu, scenografei Viorica Petrovici și criticului Miruna Runcan.

Printre laureații serii se numără și actorul Valer Dellakeza, care va primi Premiul de Excelență "Ion Caramitru" pentru o carieră excepțională, în special pentru rolul său în spectacolul 'Bros', regizat de Romeo Castellucci și jucat pe marile scene ale lumii, într-un personaj profetic, Ieremia.

Actorii Rodica și Mugur Prisăcaru vor fi distinși pentru performanțele lor remarcabile în arta teatrului de păpuși și marionete, în timp ce Opera Comica pentru Copii din București va fi aplaudată pentru coerența și consistența programelor de educație prin artă dedicate publicului tânăr.

Centrul Cultural Municipal "George Coșbuc" Bistrița va fi la rândul său recompensat pentru inițierea și realizarea proiectelor teatrale "La câțiva oameni distanță de tine", sub regia lui Radu Afrim, și "Tinerețe fără bătrânețe", workshop condus de Silviu Purcărete.

La această ediție, Premiul Președintelui UNITER va fi oferit Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în recunoașterea celor 30 de ediții de excelență în arta teatrală.

Aceste decernări au fost stabilite în urma ședinței Senatului UNITER - Consiliul Director, care a analizat propunerile primite din partea teatrelor și membrii Senatului. Juriul de nominalizări pentru spectacolele care au intrat în atenția sa în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023, a fost format din criticii de teatru Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad, potrivit agerpres.ro.

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole