Recursul, depus încă din 18 iulie 2012, la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiţie, a fost suspendat de către completul de judecată, în data de 11 februarie 2014, magistrații invocând prevederile articolului 244, alineat 1, punctual 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, deoarece, între timp, pe numele Oanei Niculescu-Mizil, Parchetul General începuse urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Conform acestui articol, „instanța de judecată poate suspenda cauza dacă s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează să se dea". Tentativa Oanei Mizil de a relua judecarea cauzei a fost respinsă de același complet de judecată în data de 15 septembrie 2015.
Oana Niculescu-Mizil a pierdut definitiv procesul cu ANI referitor la constatarea incompatibilității, ca urmare a angajării mamei sale la biroul parlamentar. Decizia Instanței Supreme vine la mai bine de opt luni de când Oana Mizil a fost condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, pentru care a fost trimisă în judecată, dosarul având la bază aceleași fapte.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, la începutul acestei săptămâni, să respingă ca neîntemeiat recursul declarat de fostul parlamentar PSD, Oana Niculescu-Mizil Ștefănescu Thome împotriva deciziei Curții de Apel București pronunțate în luna iunie a anului 2012, prin care a pierdut, în primă instanţă, procesul intentat Agenției Naționale de Integritate.