Oamenii au ieșit cu capul pe geam să vadă ce se întâmplă. Nu le-a venit să creadă ce grozăvie se desfășura chiar în fața ochilor lor.
Nu au stat pe gânduri și au sunat imediat la 112. Ce se întâmplae?
Un orădean care a vrut să păstreze tradiţia tăierii porcului de Crăciun în propria bătătură şi şi-a adus la Oradea animalul pe care l-a sacrificat cu ajutorul unor prieteni tocmai în faţa blocului în care locuia s-a ales cu amendă serioasă după ce vecinii, revoltaţi de "măcelul" de sub geamul lor, au sunat la Poliţia locală. "Am primit mai multe sesizări şi o echipă de agenţi s-a dus la faţa locului, unde au surprins mai mulţi bărbaţi în timp ce tranşau un porc", a explicat, pentru Adevărul, directorul Poliţiei Locale Oradea, Cristian Beltechi. Potrivit directorului, reclamaţia a reprezentat o premieră. "Trăim la oraş, nu se poate să tai porcul în faţa blocului", a spus Beltechi, arătând că proprietarul porcului a fost amendat cu 1.000 lei în baza Legii 61 din 1991, care sancţionează faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, adică aproximativ de două ori valoarea animalului.