Antena 3 CNN Life Știinţă Oamenii de ştiinţă sunt în alertă. Un asteroid de mari dimensiuni ar putea lovi Pământul

Oamenii de ştiinţă sunt în alertă. Un asteroid de mari dimensiuni ar putea lovi Pământul

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:35 22 Ian 2019 Modificat la 10:35 22 Ian 2019

Oamenii de ştiinţă ruşi au descoperit că un asteroid de mari dimensiuni se află pe un curs de coliziune cu planeta noastră. „Apophis 99942” are un diametru de 370 metri şi se presupune că va trece pe lângă Pământ, de mai multe ori, în următorii 100 de ani.

Cercetătorii ruşi se tem că asteroidul s-ar putea ciocni de planeta noastră cu o viteză de peste 24.000 de kilometri pe oră, în anul 2068.

Totuşi, şansele unui astfel de scenariu este de unu la 2.3 milioane.

Adepţi ai teoriei conspiraţiei susţin că Apophis va distruge Pământul în anul 2036, provocând astfel apocalipsa şi eliminarea speciei umane.

Astronomii au spus initial că exista o şansă de 2.7% ca Apophis să se lovească de planeta noastră în anul 2029, dar această posibilitate a fost eliminată complet în urma unor analize mai ample. Cu toate acestea, asteroidul se va apropia de suprafaţa planetei noastre la o distanţă „record” de peste 29.000 de kilometri.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole