Antena 3 CNN Externe Oamenii de ştiinţă au descoperit secretul longevităţii într-un sat din Italia. Ce obiceiuri au locuitorii

Oamenii de ştiinţă au descoperit secretul longevităţii într-un sat din Italia. Ce obiceiuri au locuitorii

<1 minut de citit Publicat la 23:45 19 Apr 2018 Modificat la 23:45 19 Apr 2018

Satul Acciaroli din sud-vestul Italiei nu este un loc obişnuit. Este locul unde trăieşte cel mai mare număr de oameni ajunşi la vârsta de 100 de ani sau care au trecut peste această limită.

Mai mult de o persoană din zece, din totalul de 700 de locuitori ai satului, are peste 100 de ani. Acest lucru a făcut subiectul unui studiu prin care cercetătorii au vrut să afle secretul longevităţii locuitorilor din Acciaroli.

Oamenii de ştiinţă au analizat probe de sânge de la mai mult de 80 de persoane şi au descoperit un nivel scăzut de adrenomedulină, un hormon care contribuie la obstrucţionarea circulaţiei sanguine, prin acţiunea asupra vaselor de sânge. În cazul lor, concentraţia de adrenomedulină este similară cu cea a tinerilor de 20-30 de ani

Oamenii din Acciaroli mănâncă peşte prins de ei, carne de iepure şi pui de la animale crescute în curte, ulei de măsline şi fructe şi legume din grădina personală.

Studiul specifică, de asemenea, că locuitorii din satul italian mănâncă rozmarin, cunoscut pentru proprietăţile de îmbunătăţire a funcţiilor cerebrale. De asemenea, se pare că în regiune există diferite varietăţi ale acestui condiment, scrie Gândul

Etichete: longevitate
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole