Antena 3 CNN Externe Mapamond Oamenii au un al treilea rând de dinți "ascunși". Țara în care cercetătorii lucrează pentru a-i aduce la lumină

Oamenii au un al treilea rând de dinți "ascunși". Țara în care cercetătorii lucrează pentru a-i aduce la lumină

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 07:00 18 Dec 2024 Modificat la 10:17 18 Dec 2024

Cercetătorii japonezi s-ar afla în pragul descoperirii unei soluții de regenerare a dinților pierduți definitiv, care ar trimite în derizoriu actualele proceduri ce presupun implant sau proteză, scrie presa internațională, citată de Agerpres.

Se știe că, în lumea vie, reptilele și peștii se bucură de un mecanism natural prin care dinții lor sunt înlocuiți cu regularitate. Spre deosebire de aceste vietăți, oamenii și majoritatea mamiferelor sunt limitați la două rânduri: dentiția "de lapte" și cea definitivă.

Totuși, sub gingiile umane se află "mugurii latenți" ai unei a treia generații de dinți, afirmă Katsu Takahashi, directorul secției de chirurgie bucală de la Institutul de cercetări medicale din cadrul Spitalului Kitano din Osaka.

În luna octombrie a anului curent, Takahashi și echipa sa au lansat studii clinice pe oameni menite să ducă la crearea unui medicament experimental cu potențialul de a relansa creșterea "dinților ascunși".

Medicamentul ar urma să se bazeze pe neutralizarea unei proteine numite USAG-1, care inhibă creșterea celei de-a treia serii de dinți, a explicat cercetătorul nipon.

Tratamentele protetice actuale utilizate pentru dinții pierduți din cauza cariilor, bolilor sau rănilor sunt adeseori costisitoare și invazive.

"A face să crească dinți naturali prezintă, fără niciun dubiu, avantaje", a declarat Katsu Takahashi.

Într-un studiu publicat anul trecut, însoțit de fotografii, echipa niponă a dezvăluit că "tratamentul cu anticorpi la șoareci este eficient pentru regenerarea dinților și poate constitui un progres în tratamentul anomaliilor dentare la oameni".

Dacă se va materializa, inițiativa lui Takahashi ar reprezenta o soluție salvatoare pentru cazurile grave de pacienți care au la naștere șase dinți lipsă sau chiar mai mulți.

De această afecțiune suferă aproximativ o miime (0,1%) din populație, iar pacienții din Japonia își petrec cea mai mare parte a adolescenței purtând o mască facială pentru a ascunde golurile mari din gurile lor.

"Pentru acești oameni, noul medicament ar putea schimba datele problemei", crede Katsu Takahashi.

De noul produs ar urma să beneficieze în mod prioritar copiii, iar oamenii de știință doresc să îl facă disponibil începând din 2030.

Controverse printre oamenii de știință cu privire la al treilea rând de dinți la oameni

Printre cercetătorii de pe mapamond, opiniile cu privire la demersurile echipei din Japonia sunt împărțite.

"Munca lui Katsu Takahashi este pasionantă şi merită să fie continuată, iar cursa pentru regenerarea dinților umani nu este un sprint, ci o serie de ultra-maratoane. Iar acesta este doar începutul", crede Angray Kang, profesor de stomatologie la Universitatea Queen Mary din Londra.

El a explicat că un medicament bazat pe anticorpi ce țintesc o proteină aproape identică cu USAG-1 este deja utilizat pentru a trata osteoporoza.

În schimb, Chengfei Zhang, profesor de endodonție la Universitatea Hong Kong, avertizează cu privire la faptul că rezultatele experimentelor efectuate pe animale ridică "întrebări despre capacitatea dinților regenerați de a înlocui, din punct de vedere funcțional şi estetic, dinții lipsă".

Însă Katsu Takahashi susține că, dacă un nou dinte crește incorect, el poate fi repoziționat prin ortodonție sau transplant.

Pentru moment, participanții la studiile clinice sunt adulți cărora le lipsește un singur dinte.

Dacă medicamentul la care lucrează Takahashi va fi lansat pe piață, el va fi, cu siguranță, primit cu entuziasm în Japonia, stat care ocupă locul al doilea în clasamentul mondial al țărilor cu cele mai îmbătrânite populații.

Datele publicate de Ministerul nipon al Sănătății arată că peste 90% din japonezii cu vârste de peste 75 de ani au lipsă cel puțin un dinte.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole