Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Peste 15.000 de oameni au venit să se roage la capul lui Toma Necredinciosul | Moaștele se află la Mănăstirea Pantocrator

Peste 15.000 de oameni au venit să se roage la capul lui Toma Necredinciosul | Moaștele se află la Mănăstirea Pantocrator

Cristina Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 19:54 30 Apr 2023 Modificat la 20:00 30 Apr 2023

Este cel mai mare pelerinaj din sudul României.

"Moaștele Sfântului Apostol, mâna dreaptă a Sfintei Ecaterina precum și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni din Meteora au fost aduse, de vineri, la această mănăstire din județul Teleorman, aflată la 60 km de Capitală.

De atunci și până în prezent, peste 15.000 de credincioși s-au rugat la moaște.

Citește: Gigi Becali, martorul unui eveniment unic pe muntele Athos: dezgroparea părintelui Petroniu Tănase

Cel mai mare pelerinaj din sudul țării va dura până în data de 2 mai, aici, la Mănăstirea Pantocrator.

Lăcașul de cult a fost construit în anul 2012, în locul unui fost spital din Primul Război Mondial", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cristina Ștefan.

Se spune că cei care se roagă cu credință la capul Sfântului Toma Necredinciosul ating, practic, trupul lui Iisus Hristos care a înviat din morți, iar rugăciunile către Sfânta Ecaterina îi ajută mai ales pe cei care vor să își întemeieze o familie.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole