Studiul a fost publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, MNRAS.
Potrivit studiului citat, oamenii de știință de la Universitatea din Warwick și de la alte universități au studiat impactul pe care îl au piticele albe asupra sistemelor planetare, cum ar fi sistemul nostru solar.
Piticele albe sunt stele aflate la sfârșitul vieții și care și-au consumat tot combustibilul inițial.
Nucleul lor este format din carbon și oxigen. Masa astrului este insuficientă pentru a amorsa temperaturi de natură să facă posibilă fuziunea nucleară a componentelor din nucleu.
În absența fuziunii, are loc colapsul gravitațional al materiei stelare, astfel încât astrul devine foarte dens: o pitică albă cu masa cât a Soarelui este de aproximativ dimensiunea Pământului.
Atunci când asteroizii, sateliții naturali și planetele se apropie de piticele albe, gravitația acestora din urmă sfărâmă aceste corpuri cosmice în bucăți din ce în ce mai mici, care continuă să se ciocnească, transformându-se în praf.
Pământul va fi "devorat" de Soare înainte ca astrul zilei să devină o pitică albă
Estimările arată că Pământul va fi probabil înghițit de Soare înainte ca acesta să devină o pitică albă.
Însă restul sistemului nostru solar, inclusiv asteroizii dintre Marte și Jupiter, precum și lunile lui Jupiter, ar urma să fie "tocate" în acest malaxor gravitațional din jurul piticei albe în care se va fi transformat Soarele.
"Cercetările anterioare au arătat că atunci când asteroizii, lunile și planetele se apropie de o pitică albă, gravitația uriașă a acestor stele sfâșie corpurile planetare în bucăți din ce în ce mai mici", a spus dr. Amornrat Aungwerojwit de la Universitatea Naresuan din Thailanda, care a condus studiul.
Praful stelar astfel generat cade în cele din urmă pe pitica albă, permițând cercetătorilor să determine din ce tip de material au fost făcute corpurile planetare originale.
"Simplul fapt că putem detecta resturi de asteroizi, sateliți sau chiar planete care se învârt în jurul unei pitice albe la fiecare câteva ore este de-a dreptul uluitor. Potrivit studiului nostru, comportamentul acestor sisteme poate evolua rapid, în câțiva ani. Deși credem că suntem pe drumul cel bun, soarta acestor sisteme este mult mai complexă decât ne-am fi putut imagina vreodată", a comentat profesorul Boris Gaensicke, de la departamentul de Fizică al Universității din Warwick.
"Vestea tristă este că Pământul va fi, probabil, înghițit de un soare în expansiune, înainte ca acesta să se transforme într-o pitică albă. În ceea ce privește restul sistemului solar, unii dintre asteroizii situați între Marte și Jupiter și poate unele dintre lunile lui Jupiter ar putea fi dislocate să călătorească suficient de aproape de noua pitică albă, pentru a fi supuse procesului de mărunțire pe care l-am investigat", a explicat acest om de știință.
Noul studiu, derulat asupra piticelor albe timp de 17 ani
Pentru noua cercetare, oamenii de știință au investigat timp de 17 ani schimbările de luminozitate ale stelelor, elucidând modul în care aceste corpuri sunt perturbate de resturile atrase în câmpul lor gravitațional.
Ei s-au concentrat asupra a trei pitice albe, care s-au comportat foarte diferit.
În cazul primei stele studiate, cunoscută ca ZTF J0328-1219, autorii au găsit dovezi ale unui eveniment catastrofal major produs în jurul anului 2010.
O altă stea - cunoscută drept ZTF J0923+4236 - a arătat că se întunecă neregulat la fiecare două luni și prezintă o variabilitate haotică la intervale de timp de ordinul minutelor în timpul stărilor de întunecare, înainte de a se lumina din nou.
În cazul celei de-a treia stele analizate, WD 1145+017, un studiu anterior din 2015 efectuat la Massachusetts Institute of Technology a arătat că astrul se comportă aproape de predicțiile teoretice, cu variații mari în ceea ce privește numărul, forma și adâncimea trecerilor (în astronomie, trecerile sau tranziturile se referă la traversarea unui corp ceresc prin fața altui corp ceresc, din perspectiva unui observator, n.r.).
În mod surprinzător, în ultimul studiu trecerile din cazul lui WD 1145+017 au dispărut în totalitate.
"Luminozitatea sistemului crește foarte ușor, pe măsură ce praful produs de coliziunile catastrofale din jurul anului 2015 se dispersează", a punctat profesorul Boris Gaensicke.
Sursa: The Guardian
Foto: simulare grafică a procesului în care o stea similară Soarelui "înghite" o planetă. Steaua ZTF SLRN-2020 se află la aproximativ 12.000 de ani lumină de Terra