Antena 3 CNN Mediu Oamenii de știință din Florida scot mostre de corali din ocean pentru a-i salva. Apa mult prea caldă le aduce sfârşitul

Oamenii de știință din Florida scot mostre de corali din ocean pentru a-i salva. Apa mult prea caldă le aduce sfârşitul

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:00 01 Aug 2023 Modificat la 11:00 01 Aug 2023

Coralii pot supraviețui în mod obișnuit la temperaturi ale apei situate între 21 și 28,8 de grade Celsius. În Florida, însă, temperatura oceanului a atins cote maxime depășind la începutul lunii 32,3 grade Celsius, iar luni a ajuns la 38 de grade, punând în pericol coralii.

Din acest motiv, oamenii de știință din Florida, unde se află arhipelagul Florida Keys, care găzduiește a treia cea mai mare barieră de corali din lume, au început să scoată mostre ale diverselor specii de corali din ocean, pe care le păstrează în rezervoare terestre cu temperaturi mai scăzute, astfel încât să se asigure că nu le vor pierde definitiv.

"Apa fierbinte nu este bună pentru niciun organism marin, fie că este vorba de corali, pești sau homari. Așa că riscăm să avem parte de dispariții masive de pești, de broaște țestoase de mare, lucruri de genul acesta. Aceasta este cea mai rea situație pe care am văzut-o. Și cred că mulți oameni ar fi de acord că are potențialul de a deveni cel mai grav caz pe care l-a cunoscut vreodată zona Keys", a declarat Alex Neufeld, coordonator de proiecte la Coral Restoration Foundation, citat de Science Alert. 

Citeşte şi: Fenomen astronomic spectaculos: Super Luna îşi va face apariţia de două ori în luna august

Cercetătorii au observat, că spre deosebire de anii precedenți, albirea recifelor pare să fi accelerat. Coralii devin albi atunci când, din cauza stresului provocat de temperaturile ridicate, expulzează algele care trăiesc în simbioză cu ei, oferindu-le nutrienți și asigurându-le culoarea.

Potrivit National Oceanic and Atmospheric Administration, recifele de corali din Florida generează 2 miliarde de dolari în venituri locale și 70.400 de locuri de muncă cu normă întreagă și cu jumătate de normă.

[GAL layout="3"]
Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole