Raportul proiectului Global Research on Antimicrobial Resistance estimează că, în anul 2019, aproximativ 1,27 milioane de persoane au murit direct din cauza rezistenței antimicrobiene. Ceea ce înseamnă cazuri în care pacientul nu ar fi murit dacă infecția ar fi putut fi tratată cu antibioticele standard.
Rezistența la antibiotice se apropie de un punct de criză, iar lumea trebuie să acționeze.
”Problema rezistenței la antibiotice este pe un trend crescător pentru că numărul agenților bacterieni cu multiplă rezistență este tot mai mare, în special când ne referim la Infecțiile nozocomiale.
Pe măsură ce numărul acestor agenți microbieni este mai mare, numărul antibioticelor care vor putea interveni pentru stăpânirea lor va fi tot mai mic. Așteptăm asadar noi antibiotice care sunt în studii clinice și atenție la folosirea judicioasă a celor pe care le avem la dispoziție la ora actuală
A utiliza 2-3 zile un antibiotic pentru că mă doare capul sau măseaua este cea mai mare greșeală. Pentru că utilizarea unei doze incorecte determină apariția rezistenței la antibiotice și cu atât mai mult, dacă le luăm fără recomandare din partea medicului atunci vine un alt pericol când folosim pastilele în infecții incorecte și așa apare rezistența la antibiotice” a explicat medicul Carmen Dorobăț, la Antena 3.
În urmă cu doi ani, CDC a făcut o predicție tulburătoare: fără o schimbare radicală a practicilor de utilizare a antibioticelor, agenții patogeni rezistenți la medicamente, care la acel moment erau estimați să provoace 700.000 de decese la nivel global în fiecare an, ar putea ucide 10 milioane de oameni pe an până în 2050.
Rata rezistenței la antibiotice se înrăutățește chiar mai repede decât se aștepta.
Raportul proiectului Global Research on Antimicrobian Resistance de luna trecută estimează că, în 2019, aproximativ 1,27 milioane de oameni au murit direct din cauza rezistenței la antimicrobiene, ceea ce înseamnă cazuri în care pacientul nu ar fi murit dacă infecția lor ar fi fost tratată cu antibiotice standard.
Totalul crește la 4,95 milioane de decese odată ce sunt incluse și decesele asociate cu o infecție rezistentă la medicamente, ceea ce înseamnă că un pacient a murit în timp ce avea o infecție rezistentă la antibiotice identificată, dar nu a fost în mod clar cauza imediată a morții.