Antena 3 CNN Actualitate Zeci de oameni dintr-un cartier din Constanţa au ieşit din case de frica unui cutremur

Zeci de oameni dintr-un cartier din Constanţa au ieşit din case de frica unui cutremur

Cătălina Buzoianu
1 minut de citit Publicat la 09:51 12 Feb 2023 Modificat la 11:12 12 Feb 2023

Unii dintre ei au făcut atac de panică, iar rudele au sunat la 112. La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, o autospecială SMURD, precum și una de transport victime multiple.

O persoană care suferise un atac de panica a primit îngrijiri medicale, însă, din fericire, nu a fost necesar transportul la spital.

În zonă au fost trimişi și polițiștii, și jandarmii, care au reușit în cele din urmă să liniștească spiritele și să îi trimită pe oameni în casele lor.

Cartierul Henry Coandă este locuit în proporție de peste 80% de persoane de etnie rromă, iar astfel de incidente se petrec frecvent în aceea zonă.

"La data de 11 februarie, în jurul orei 21.45 polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanța s-ar afla mai multe persoane care s-ar fi autoevacuat din locuințe de teama unui eventual cutremur.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în sprijinul pompierilor constănțeni, în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru preîntâmpinarea oricăror fapte antisociale.

Nu au fost înregistrate evenimente de natură a afecta ordinea și liniștea publică.

După intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, polițiștii l-au sancționat contravențional, în baza Legii nr. 61/1991, cu amendă de 500 de lei, pe bărbatul care a apelat SNUAU 112", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Etichete: Constanța cutremur
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole