Antena 3 CNN Externe Imagini cutremurătoare cu oameni care cad dintr-un avion ce părăsește aeroportul din Kabul

Imagini cutremurătoare cu oameni care cad dintr-un avion ce părăsește aeroportul din Kabul

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 14:50 16 Aug 2021 Modificat la 14:50 16 Aug 2021

Haosul și panica au cuprins Afganistanul, și aeroportul din Kabul, unde o mare de oameni se chinuie să se urce în avioanele ce părăsesc țara după victoria talibanilor. 

Într-o filmare înfiorătoare, se pot vedea doi oameni ce cad din avionul care părăsește Kabulul. Aceștia s-au legat cu sfori de roțile aeronavei într-o încercare disperată de a părăsi țara.

Alte filmări arată aeroportul înțesat de oameni care se chinuie să prindă un loc în zborul spre libertate.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise în aeroportul din Kabul, în timp ce sute de afgani au încercat să intre cu forţa în avioanele care părăseau capitala, au declarat martorii pentru Reuters.

Un martor a spus că a văzut cadavrele a cinci persoane într-un vehicul. Un alt martor a declarat că nu este clar dacă victimele au fost împuşcate sau ucise cu lovituri.

Vor să plece cât mai repede, urmându-l poate pe preşedintele Afganistanului, care a fugit cu o zi înainte.

Bărbaţi, femei şi copii aleargă, ţipă şi se îngrămădesc pe aeroport, unii cu câte un bagaj, alţii cu mâna goală, dar toţi cu aceeaşi frică în suflet: frica de capturare şi moarte.

În doar 11 zile, talibanii au cucerit cele mai mari oraşe din ţară. Oamenii se simt neputincioşi şi abandonaţi.

 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole