O femeie de 34 de ani din Barlad, judetul Vaslui, a fost condamnata la 12 ani de inchisoare, dupa ce si-a ucis copilul nou nascut. Desi mai avea doi copii, Cristina Petriman a incercat sa ascunda cea de-a treia sarcina, al carei tata era un barbat plecat in strainatate la munca, informeaza Adevarul. Fara bani de avort si disperata sa nu afle nimeni de sarcina ei, barladeanca a nascut acasa, singura, in baie, iar apoi l-a omorat.
”Pe la orele 22.00, inculpata a mers la toaletă, moment în care s-au rupt membranele amniotice, curgându-i lichidul amniotic (în termeni populari „i s-a rupt apa"), motiv pentru care şi-a dat seama că urmează să nască. Nu a solicitat ambulanţa şi nici nu a mers la spital, întrucât nu voia să se afle de naşterea copilului, motivând că îi era ruşine de mama sa. A luat decizia să nască acasă neasistată. Pe la miezul nopţii s-a dus iar în baie, unde a stat în picioare, sprijinindu-se de tocul uşii, potrivit propriei declaraţii şi a aşteptat să nască. înainte de a merge la baie, a luat un lighean în care a pus un prosop, urmând să pună copilul în acest lighean, după ce îl va naşte. A născut în jurul orelor 04.30 un făt de sex masculin, viu. L-a pus în lighean şi a aşteptat până a ieşit şi placenta. Apoi a mers în bucătărie de unde a luat un cuţit şi s-a întors în baie, unde a tăiat cordonul ombilical copilului, după care l-a învelit în prosop şi l-a pus pe pat. A sunat-o, apoi, pe o colegă, rugând-o să îi ţină locul la muncă, spunându-i că „s-a stricat la burtă". Apoi s-a culcat lângă copil şi a adormit”, se mentioneaza in rechizitoriu.
Femeia a plecat la serviciu si a lasat bebelusul pe pat si i-a acoperit fata cu o perna.
"A luat perna de pe copil şi a văzut că este „vânăt". Inculpata a declarat că a încălzit apă şi a spălat copilul, după care a constatat că nu mai respiră, dându-şi seama că este decedat. Nu a chemat nici de această dată ambulanţa. A învelit copilul într-un cearşaf, l-a pus pe pat şi a dormit cu el timp de trei zile, perioadă în care a fost şi la serviciu”, precizează procurorii care au realizat ancheta.