Antena 3 CNN Economic O țară din UE vrea să majoreze salariul minim cu aproape 50%. Pensiile cresc deja, din ianuarie 2025

O țară din UE vrea să majoreze salariul minim cu aproape 50%. Pensiile cresc deja, din ianuarie 2025

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:33 20 Oct 2024 Modificat la 10:55 20 Oct 2024

O nouă rundă de dialog cu toţi partenerii sociali este în desfăşurare, în condiţiile în care Guvernul elen are ca obiectiv până în 2027 majorarea salariului minim cu 46%, la 950 de euro, faţă de nivelul de 650 de euro înregistrat când Partidul Noua Democraţie a preluat puterea în Grecia, a anunţat ministrul Muncii, Niki Kerameus, informează publicaţia Ekathimerini.

Principalele subiecte discutate în cadrul dialogului cu partenerii sociali vizează cât de mult şi cum va fi majorat salariul minim după 2027, a declarat ministrul Muncii într-un interviu la postul de televiziune Mega TV.

În privinţa viitoarelor majorări de pensii, care vor intra în vigoare din ianuarie 2025, Niki Kerameus a scos în evidenţă eforturile sistematice ale Guvernului de a majora venitul disponibil al cetăţenilor, iar în acest caz pensionarii, după ani extrem de dificili de criză economică.

În ultimii trei ani, în Grecia, creşterea cumulată a pensiilor a depăşit 13%

În ultimii trei ani creşterea cumulată a pensiilor a depăşit 13%, a precizat ministrul Muncii.

De la 1 ianuarie 2025, pensiile vor creşte cu 2,2-2,5%, iar suma exactă va depinde de datele financiare care vor fi anunţate în noiembrie, "care în prezent par a fi încurajatoare", a apreciat Niki Kerameus.

La 1 aprilie, autorităţile de la Atena au majorat salariul minim cu 50 de euro, sau 6,4%, până la 830 de euro, acesta fiind a patra majorare din ultimii cinci ani.

În privinţa salariului mediu, Guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis a promis că până în 2027 va fi majorat cu peste 25% până la 1.500 de euro. De asemenea, Executivul a dat asigurări că va majora salariile din sectorul public şi pensiile, în cadrul procesului de revenire economică după o criză a datoriilor care a durat aproximativ un deceniu.

Potrivit datelor Eurostat, Grecia se numără printre ţările membre UE cu un salariu minim naţional egal sau mai mic de 1.000 de euro pe lună, alături de Bulgaria, Cipru, Polonia şi România. 

Prognozele autorităţilor elene arată că economia Greciei ar putea înregistra un avans de aproape 3% în acest an, apropiindu-se de mărimea pe care o avea în 2009, înaintea crizei, pe fondul unor evoluţii foarte bune în sectorul turismului.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole