Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără din Arad a mers la o secție de poliție și a cerut eliberarea unui cazier judiciar pentru a se angaja. Motivul pentru care polițiștii i-au pus imediat cătușele

O tânără din Arad a mers la o secție de poliție și a cerut eliberarea unui cazier judiciar pentru a se angaja. Motivul pentru care polițiștii i-au pus imediat cătușele

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:29 05 Noi 2019 Modificat la 16:29 05 Noi 2019

O tânără din Arad care s-a prezentat la ghişeu pentru a cere cazier a fost reţinută, după ce poliţiştii au constatat că pe numele acesteia exista emis un mandat european de arestare.

Femeia are 25 de ani şi a solicitat eliberarea unui cazier judiciar pentru a se angaja, dar în urma verificărilor s-a stabilit că autorităţile judiciare din Franţa au emis un mandat de arestare pe numele său.

„Persoana în cauză a fost prezentată magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timiş, fiind dispusă reţinerea acesteia pentru 24 de ore”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că femeia era căutată după ce concubinul său a depus o plângere, în Franţa, pentru că ar fi adus în România copilul minor, pe care îl aveau împreună, fără consimţământul tatălui. Astfel, în ţara respectivă, arădeanca ar putea fi cercetată pentru lipsire de libertate.

Sursă: Agerpres
Etichete: Arad
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole