Antena 3 CNN Externe O tânără, atacată de rechini în timpul unei ședințe foto. „Eram sub apă şi am simţit un val de adrenalină”. Cum a reuşit să scape - FOTO

O tânără, atacată de rechini în timpul unei ședințe foto. „Eram sub apă şi am simţit un val de adrenalină”. Cum a reuşit să scape - FOTO

<1 minut de citit Publicat la 17:53 13 Iul 2018 Modificat la 17:53 13 Iul 2018

Katarine Zarutskie, în vârstă de 19 ani, originară din California, a vrut să facă mai multe fotografii înotând în apele cristaline din Staniel Cay, alături de rechini-infirmieri.

După câteva secunde de pozat în apă, tânăra a fost însă atacată de unul dintre rechini, iar fotografiile care surprind momentul au fost făcute de tatăl iubitului ei.

„Brusc, am simţit ca şi când 15 persoane m-au strâns de braţ foarte, foarte tare. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că eram sub apă şi am simţit un val de adrenalină. Cred că dacă cineva ar fi ţipat sau s-ar fi zbătut în apă, situaţia ar fi fost puţin diferită “, povesteşte tânăra, care a reuşit să-şi păstreze calmul, reuşind în cele din urmă să se salveze.   

În urma acestui incident, tânăra a rămas cu o rană destul de mare la nivelul unui braţ şi a avut nevoie de îngrijiri medicale imediate, potrivit The Independent
 

Etichete: model Instagram poze
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole