Antena 3 CNN Actualitate Social O româncă a avut parte de clipe groaznice după ce un proxenet a sechestrat-o în Spania

O româncă a avut parte de clipe groaznice după ce un proxenet a sechestrat-o în Spania

1 minut de citit Publicat la 15:00 17 Oct 2018 Modificat la 15:00 17 Oct 2018

O româncă reţinută cu forţa în Spania de un concetăţean care voia să o oblige să se prostitueze a fost eliberată de poliţie după ce a reuşit să trimită prin telefon o fotografie cu locul unde era sechestrată, a anunţat miercuri poliţia spaniolă, transmite AFP. 

Presupusul proxenet în vârstă de 38 de ani a fost arestat luni în Catalonia, în localitatea La Jonquera, situată la graniţa cu Franţa, o zonă cu numeroase bordeluri şi unde multe prostituate sunt postate zi şi noapte pe marginea şoselelor. 

Poliţia spaniolă a primit luni o informaţie de la Roma prin reţeaua Interpol, fiind avertizată cu privire la răpirea unei românce cu reşedinţa stabilită în Italia. 

'Victima a trimis o fotografie cu strada, făcută de la fereastra apartamentului unde era reţinută, pe baza căreia anchetatorii au reuşit să stabilească adresa şi să o elibereze', a precizat într-un comunicat poliţia din Catalonia. 

Conform declaraţiilor femeii, bărbatul care acum este arestat a cunoscut-o pe Facebook şi a convins-o să plece din Italia către provincia spaniolă Girona, minţind-o că doreşte să înceapă o relaţie cu ea, când de fapt intenţia era să o oblige să se prostitueze. 

Respectivul bărbat, care locuia împreună cu alte două tinere românce, a venit el însuşi la Milano pentru a se întâlni cu ea. 

Prostituatele din La Jonquera, multe dintre ele venite din România, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Brazilia sau chiar Nigeria, sunt adesea aduse în Spania de grupări mafiote specializate în exploatarea de fiinţe umane. Este de asemenea cunoscut faptul că românii şi bulgarii controlează mare parte din prostituţia practicată în acea zonă.

Sursă: Agerpres
Etichete: romanca Spania proxenet
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole