O profesoară a purtat aceaași rochie 100 de zile la rând pentru a își învăța elevii o lecție foarte importantă: hainele nu îl fac pe om.
Julia Mooney a purtat aceeași rochie gri cu nasturi, în valoare de 50 de dolari, pe care a accesorizat-o diferit în fiecare zi. La început nu le-a spus copiilor despre experimentul ei, dar ușor ușor aceștia au început să observe că profesoara lor poartă aceiași piesă vestimentară.
"M-am săturat de așteptările culturale de a merge la cumpărături și de a cheltui toți acești bani doar pentru ca alți oameni să mă aprobe", a declarat profesoara pentru emisiunea Good Morning America.
Conform profesoarei, prin cumpărarea hainelor „trendy”, cultivăm o "cultură a excesului" care dăunează mediului și oamenilor.