Antena 3 CNN Actualitate O primărie a eliberat adeverință pentru trei tineri "spre a le servi să meargă cu capra"

O primărie a eliberat adeverință pentru trei tineri "spre a le servi să meargă cu capra"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:37 28 Dec 2021 Modificat la 14:51 28 Dec 2021

Primarul comunei, Viorel Olariu, spune că cei trei băieți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au insistat să li se dea adeverința, deși el a încercat să le explice că nu ar trebui să le fie necesar un astfel de document pentru a merge la colindat.

"Din comuna noastră se duc și 30 de Capre peste tot prin țară, cu trenul… și la București și peste tot, nimeni nu mi-a mai cerut până acum adeverință, doar băieții aceștia au insistat. Am zis să le dau, de ce să nu le dau, doar nu era să le îngrădim acest drept. Eu știu că ei nu au cazier, sunt în regulă băieții", a declarat Viorel Olariu pentru g4media.ro.

Se pare că tinerii au vrut să fie siguri că nu vor avea probleme cu oamenii legii, care în anii precedenți au oprit și legitimat cetele de colindatori care obișnuiau să meargă cu capra.

"Înainte, exista acestă procedură și probabil băieții au vrut să fie în regulă în caz că sunt opriți pe drum de poliție, de aceea au insistat să le eliberez adeverința", a adăugat Olariu.

În document sunt trecute datele din actele de identitate ale celor trei tineri, cu precizarea că ei locuiesc în comuna Coțofănești, Bacău, că nu figurează cu probleme pe plan local și „sunt practicanți ai datinilor de sărbători”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole