Antena 3 CNN Externe Mapamond O petiţie pune în pericol bradul de Crăciun al Papei de anul acesta

O petiţie pune în pericol bradul de Crăciun al Papei de anul acesta

N.B.
1 minut de citit Publicat la 11:20 12 Noi 2024 Modificat la 11:20 12 Noi 2024

Bradul care ar trebui să ajungă anul acesta la Vatican are treizeci de metri înălțime și mai mult de două sute de ani. Și-a petrecut întreaga viață în Val di Ledro, în Trentino, nu departe de Lacul Garda. Îndelungata sa istorie s-ar putea încheia la Roma, în Piața San Pietro, împodobit festiv pentru a sărbători Crăciunul. 

Respectivul brad a fost ales în urma unui acord între Municipalitatea Ledro și Vatican pentru a deveni bradul de Crăciun al Papei, relatează La Repubblica.

 

 

[GAL layout="5"]

Însă decizia de a tăia bradul secular i-a indignat pe unii cetățeni, care au decis să lanseze o petiție online care a ajuns deja la aproape 40 de mii de semnături. Este o scrisoare deschisă adresată autorităților locale, dar și Papei Francisc, pentru a cere oprirea acestei tradiții, considerată "anacronică".

Ba chiar există şi o somaţie din partea unui avocat care împiedică pe oricine să taie acel copac. Diverse asociaţii şi comitete au reacţionat în acest caz: "Suntem împotriva acestui masacru inutil. Nu are sens să vorbim despre pagubele cauzate de schimbările climatice dacă perpetuăm apoi obiceiuri ca acesta, care impune moartea unui brad secular, simbol al celorlalte milioane de copaci care sunt tăiați în Italia și în întreaga lume în fiecare an pentru o sărbătoare al cărei simbol nici măcar nu este copacul respectiv. Ar fi bine să-l vedem împodobit, dar unde este, dar fără să-l tăiați."
Comitetele au mai adăugat: "Îi cerem Sfinției Sale să evite tăierea bradului și să vină la noi în Val di Ledro pentru a vizita frumusețea acestui loc".

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole