UPDATE: Magistrații Curții de Apel București au respins cererea DNA de a institui control judiciar în cazul Liei Olguța Vasilescu, în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie.
Potrivit avocatului acesteia, magistrații au ridicat și restricțiile privind aparițiile primarului Craiovei la TV și radio.
UPDATE: Procurorii vor putea cere din nou măsuri preventive împotriva Liei Olguţa Vasilescu, dacă vor avea probe certe că aceasta încearcă să influenţeze ancheta, potrivit motivării deciziei judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, care a respins cererea DNA de instituire a controlului judiciar în cazul primarului Craiovei, notează Agerpres.
"În ipoteza în care se vor strânge probe certe că inculpata influenţează sau cel puţin încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament, existând vinovăţia acesteia cel puţin sub forma intenţiei indirecte, se va putea solicita instanţei din nou luarea unei măsuri preventive, în funcţie de gravitatea faptelor", se arată în motivarea instanţei.
UPDATE: Primarul Craiovei a reiterat, la ieșirea de la Curtea de Apel București, că procurorii DNA au cerut încă o dată în instanță să-i fie refuzate aparițiile la TV și discuțiile cu denunțătorii și martorii din dosar.
”Nu am luat legătura cu niciunul dintre denunțătorii din dosarul meu. Martori sunt funcționari din Primăria Craiova, cu care lucrez zi de zi. Nu i-am întrebat niciodată ce au declarat sau când merg la DNA. Acum mi se interzice să iau legătura cu jumătate din primărie și suntem în situația unui blocaj. S-a mers mult prea departe”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
UPDATE: Lia Olguţa Vasilescu a declarat marţi, la intrarea în Curtea de Apel Bucureşti, că nu are motive să se teamă de procesul în care este implicată, deoarece crede că va câştiga. Ea s-a plâns însă de atitudinea denunţătorului Petru Becheru.
"Nu am niciun motiv să mă tem, pentru că eu cred că o să câştigăm. Denunţătorul este de fapt transformat într-un hărţuitor, pentru că văd că scrie în continuare tot felul de prostii, de mizerii despre mine", a spus primarul Craiovei, potrivit Agerpres.
Întrebată dacă are de gând să formuleze o acţiune civilă împotriva lui, Olguţa Vasilescu a răspuns: "Da, să ştiţi că da, şi inclusiv să cerem o expertiză psihiatrică unei instanţe. Nu mă simt ameninţată, pentru că mie nu mi-e frică de nimic, dar nu e în regulă", a adăugat Olguţa Vasilescu.
Curtea de Apel Bucureşti dezbate marţi contestaţia DNA împotriva deciziei instanţei inferioare privind neluarea măsurii controlului judiciar faţă de primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie, scrie Agerpres.
În 9 august, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea procurorilor DNA de luare a măsurii controlului judiciar faţă de Lia Olguţa Vasilescu, însă decizia a fost atacată de procurorii anticorupţie.
În timpul procesului, un procuror de la DNA le-a cerut judecătorilor să îi interzică primarului din Craiova participarea la emisiuni radio şi de televiziune, dar şi să se apropie de martorii şi denunţătorii din dosarul său.
Procurorul a declarat în sala de judecată că Lia Olguţa Vasilescu a prezentat selectiv la posturi de radio şi televiziune, precum şi pe Facebook, date din dosarul său şi a căutat să îl discrediteze pe denunţătorul Petru Becheru prin publicarea unei fotografii a acestuia.
"Solicităm instanţei să-i interzică inculpatei să mai publice date din dosar, pentru că martorii se simt timoraţi şi ameninţaţi. Vă rog să obligaţi inculpata să nu se mai prezinte la radio şi televiziuni şi să nu se mai apropie de martori şi denunţători", a mai spus procurorul.
De cealaltă parte, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, dacă în cazul ei se va lua măsura controlului judiciar, atunci nu îşi va mai putea exercita funcţia de primar, deoarece nu va mai avea voie să se apropie de angajaţi din Primăria Craiova care au calitatea de martor.
Lia Olguţa Vasilescu a explicat că, după ce a fost reţinută de procurori în 30 martie, în spaţiul public au apărut, pe lângă comunicatele DNA, informaţii "pe surse" din dosarul său, iar Petru Becheru a publicat pe Facebook materiale ameninţătoare la adresa ei.
Procurorii DNA au solicitat Tribunalului Bucureşti luarea măsurii controlului judiciar faţă de Lia Olguţa Vasilescu, pe motiv că aceasta a încercat discreditarea unui martor denunţător din dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie.