Antena 3 CNN Actualitate Media O nouă televiziune apare în România

O nouă televiziune apare în România

1 minut de citit Publicat la 15:31 18 Oct 2016 Modificat la 15:31 18 Oct 2016

Membrii Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) au votat, marţi, solicitarea de acordare de licenţă audiovizuală prin satelit pentru HUMOR+, canal de televiziune dedicat comediei, care va fi difuzat pe întreg teritoriul Uniunii Europene, în Ucraina şi Serbia.

"În afară de seriale nou-nouţe, în grila de programe avem comedii clasice şi seriale de animaţie de mare succes. HUMOR+ va emite 24 de ore pe zi, 7 zile din 7, iar oferta sa este aliniată la dorinţele telespectatorilor. Modalitate de difuzare: satelit. Canalul are ca zonă de difuzare: întreg teritoriul UE, Ucraina şi Serbia. Pentru început planificăm să distribuim canalul în următoarele ţări: România, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Serbia şi Croaţia", relevă date transmise la CNA de SC CEE Broadcasting Co SRL, societate care a solicitat licenţa.

Potrivit acestora, canalul HUMOR+ are ca perioadă de lansare semestrul al doilea din 2016 şi oferă o alternativă competitivă pe piaţa canalelor de comedie şi divertisment, o varietate de seriale şi comedii.

"Telespectatorii vor avea ocazia să vizioneze seriale de televiziune în premieră naţională, oferite în exclusivitate (...) Sursa de provenienţă a grilei este compusă din programe ale altor producători", prevede sursa citată.

Pe 5 iulie, CNA a decis să aprobe solicitarea SC CEE Broadcasting Co SRL de acordare de licenţe audiovizuale pentru difuzarea prin satelit a opt posturi tematice: Chili TV (gastronomic), Izaura TV (film), Joy TV (divertisment/social), Kiwi TV (desene animate), Mozi+ (film), Prime (film şi divertisment), Super TV2 (film şi divertisment) şi Zenebitik (muzical).

Investiţia totală a companiei pentru lansarea celor nouă canale este asigurată din surse financiare proprii şi este estimată la 7 milioane de euro/an.

Sursă: Agerpres
Etichete: CNA televiziune comedie
Citește mai multe din Media
» Citește mai multe din Media
TOP articole