Senatorii au aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii, iniţiat de deputatul UDMR Szabo Odon, care prevede că Vinerea Mare - ultima zi de vineri înaintea Paştelui - să fie sărbătoare legală şi nelucrătoare.
Propunerea legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 - Codul muncii a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 86 voturi favorabile, unul împotrivă şi o abţinere.
Codul muncii stabileşte în prezent următoarele zile ca sărbători legale în care nu se lucrează: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române); prima şi a doua zi de Paşte; 1 Mai, 1 Iunie (Ziua Copilului); prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august (Adormirea Maicii Domnului); 30 noiembrie (Sfântul Andrei); 1 decembrie (Ziua Naţională a României); 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun).
Codul muncii mai prevede două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.