Antena 3 CNN Life Știinţă O nouă misiune spațială revoluționară a ESA le va permite oamenilor de știință să creeze eclipse totale de Soare la comandă

O nouă misiune spațială revoluționară a ESA le va permite oamenilor de știință să creeze eclipse totale de Soare la comandă

4 minute de citit Publicat la 21:41 28 Sep 2024 Modificat la 10:00 29 Sep 2024

Astronomii europeni de la Agenția Spațială Europeană (ESA) se pregătesc de lansarea unei misiuni cu adevărat revoluționară – doi sateliți speciali vor fi lansați în spațiu pentru a putea crea eclipse totale de Soare „la comandă”, relatează The Guardian.

Nava spațială robot „Proba-3” va fi lansată de ESA în câteva săptămâni într-o misiune care va presupune aducerea pe orbită a unui „cuplu” de sateliți care vor sta în formație apropiată în jurul Pământului.

Cei doi sateliți vor fi legați unul de celălalt prin lasere și senzori luminoși, una dintre sonde urmând să blocheze Soarele din perspectiva celeilalte. Efectul ar fi de creare a unei eclipse totale de Soare care ar dura mai multe ore.

Observarea acestor eclipse artificiale ar urma să revoluționeze studiul astrului și înțelegerea față de felul în care pot fi perturbate liniile de curent, sateliții GPS și alte tehnologii terestre, transmite ESA.

Agenția speră că această misiune va fi un început de drum și pentru alte operațiuni similare, prin care ar putea fi studiate undele gravitaționale, exoplanete sau găuri negre.

„Este o tehnologie extraordinar de promițătoare”, spune fizicianul solar Francisco Diego de la UCL. „În plus, vine cu o mulțime de provocări tehnice. Să-ți iasă așa ceva nu va fi ușor, dar va veni și cu o răsplată pe măsură”, adaugă el.

Misiunea, care este planificată de mai bine de zece ani, a implicat dezvoltarea unor sensori complecși care vor menține cei doi sateliți închiși într-o orbită duală cu o acuratețe de mai puțin de un milimetru, vreme în care vor zbura în jurul Pământului la o distanță de doar 144 de metri unul de celălalt.

În practică, cele două sonde vor funcționa ca un singur observator.

„Când cei doi sateliți se vor afla exact în orbită corectă, unul va elibera un disc care va acoperi Soarele din perspectiva celuilalt satelit și va crea o eclipsă care va dura până la șase ore pe zi”, a declarat managerul de proiect al Proba-3, Damien Galano.

O „revoluție” spațială

Pe Pământ, eclipsele totale de Soare au loc atunci când Luna trece prin fața astrului, îi blochează lumina aproape complet, vizibilă fiind doar corona solară.

„Din păcate, eclipsele totale de Soare se întâmplă, în medie, la fiecare doi ani pe Pământ, iar cercetătorii de multe ori trebuie să meargă pe distanțe lungi și stau la mila vremii pentru a le studia. Observațiile nici nu pot dura mai mult de câteva minute. Nu avem timp să facem observații detaliate”, spune Diego.

În mod similar, dispozitivele denumite coronagrafe, care imită eclipse și care sunt atașate la telescoape, nu pot să observe corona solară interioară în detaliu.

Cercetătorii își doresc să studieze corona solară interioară mai ales din cauza temperaturilor ei. Suprafața solară atinge temperaturi de aproximativ șase mii de grade Celsius, în timp ce temperatura coroanei ajunge la un milion.

„E un paradox. Te-ai aștepta ca temperatura să scadă cu cât ne depărtăm de suprafața solară, dar nu e așa”, spune Andrei Zhukov, investigator principal pentru experimentul legat de coroana solară care va fi atașat Proba-3.

Cu ajutorul eclipselor solare totale care durează mai multe ore, Proba-3 ar trebuie să genereze suficiente informații pentru a rezolva misterul – „Vom putea să studiem în profunzime și pe durate lungi, să generăm informații care să ne explice de ce coroana e atât de fierbinte în timp ce suprafața solară are temperaturi mult mai scăzute. Așa vom putea și să înțelegem cum influențează Soarele «vremea» din spațiu”, a adăugat Diego.

Spusele sale au fost întărite și de Zhukov – „Soarele este o sursă de perturbări ale «vremii» spațiale, care afectează navigația GPS, energia electrică și alte tehnologi. Trebuie să înțelegem cum se întâmplă toate astea”.

În plus, înțelegerea mai aprofundată a fenomenului va fi crucială și pentru misiuni spațiale viitoare. Ocazional, când se produce o așa-zisă „aruncare masivă coronară”, Soarele aruncă în spațiu o cantitate imensă de plasmă. Când ea lovește atmosfera terestră superioară, produce aurore și poate să perturbe temporar transmisia energiei electrice.

„În general, noi, aici pe Pământ, suntem protejați de atmosferă și de centurile de radiații Van Allen care înconjoară Pământul. Însă, în profunzimea spațiului, nu există o astfel de protecție la această radiație, iar dacă vom dori să trimitem oameni pe Lună și pe Marte, trebuie să înțelegem și să prezicem felul în care se comporta corona solară pentru ca astronauții să nu fie afectați”, mai spune Diego.

Proba-3 ar trebui să facă chiar mai mult decât să revoluționeze fizica actuală, însă. Ca tehnologie pionier pentru zborul sateliților în formație, ea ar putea să formeze un nou fundament al zborului spațial – folosirea de sateliți în formație pentru a mima operațiunile unei singure nave uriașe, spun astronomii.

„Tehnicile dezvoltate pentru a opera Proba-3 pot fi exploatate pentru multe alte misiuni spațiale, icnlusiv cu grupuri de sateliți care să studieze găuri negre, exoplanete, unde gravitaționale și multe alte fenomene. Toată această nouă abordare a zborului spațial este foarte promițătoare”, a adăugat Galano.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole