Antena 3 CNN Actualitate O nouă metodă de tâlhărie face victime printre bătrâni. Un pensionar care a căzut în plasă a pierdut toată agoniseala

O nouă metodă de tâlhărie face victime printre bătrâni. Un pensionar care a căzut în plasă a pierdut toată agoniseala

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 22:35 25 Mai 2021 Modificat la 22:35 25 Mai 2021

Totul s-a petrecut în urmă cu două săptămâni când pensionarul a ieşit din casă pentru a scoate banii de pensie de la un bancomat. Pe drum s-a întâlnit cu femeia de 42 de ani care i-a cerut, mai întâi, o brichetă. Avea nevoie de un pretext ca să stabilească un prim contact.

"A început să se vaite că i-a făcut cineva o invitaţie şi nu mai vine. Că să merg cu ea, să o însoţesc să bea şi ea o cafea", a povestit victima.

Cei doi au plecat împreună la un restaurant. După ce şi-a comandat băutura, bărbatul a mers la toaletă. Era exact momentul pe care îl aștepta escroaca. Aceasta a profitat imediat și, potrivit polițiștilor, i-a strecurat în pahar pensionarului un adevărat cocktail de somnifere.

Nu mai puţin de cinci substanţe diferite au găsit medicii legişti în ogranismul său. Medicamente care luate împreună într-un timp scurt, l-ar fi putut băga în comă. Totuși, pensionarul a plecat pe picioarele lui de la terasă, însă avea o stare extrem de tulbure. Nu-și mai aminte ce s-a întâmplat pe drum. Când s-a trezit şi-a dat seama că a fost jefuit.

"L-au adus pe acesta în stare de inconştienţă. Aceasta a profitat de starea lui şi ar fi sustras bani, bijuterii dar şi bunuri din apartamentul victimei", spune Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei, citat de observatornews.ro.

Femeia a reușit să plece cu 2.500 de lei, dar și cu bijuterii și două covoare. La plecare, aceasta s-a întâlnit pe casa scării chiar cu fiica bărbatului, care a recunoscut cele două covoare.

"Nu a apucat să mă atace. M-a ameninţat. Că mă taie.... Tata, ea mi-a spus, "Stai liniştită, că e mort!", a povestit fiica bărbatului.

Polițiștii au reușit să o depisteze și au dus-o la audieri. Era "clientă veche" a oamenilor legii.

"Femeia a fost depistată, s-a făcut o percheziţie la domiciliul acesteia. A fost condusă la audieri. Femeia era cunoscută cu antecedente penale", a mai declarat Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.

Acum ea riscă să petreacă până la 10 ani în închisoare.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole