Antena 3 CNN Actualitate O nouă materie obligatorie pentru toți liceenii care nu participă la orele de Religie

O nouă materie obligatorie pentru toți liceenii care nu participă la orele de Religie

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 15:06 11 Mai 2023 Modificat la 15:06 11 Mai 2023

Este vorba despre materia „Perspective globale“, pe care toți elevii, indiferent de profil și specializare, cu excepția celor din învățământul teologic, o vor studia dacă nu participă la orele de Religie. 

Alternativa la ora de Religie „se adresează elevilor care nu participă la orele de Educație religioasă“, potrivit indicațiilor din documentul citat de Edupedu. Tinerii ar urma să studieze la această disciplină „tradițiile diverse de pe glob, elemente de cultură și civilizație pornind de la situația globală actuală“, după cum scriu cei de la Ministerul Educației. 

Religia este singura disciplină, în afară de Limba și literatura Română și Matematică, care se studiază în toți anii de școală, indiferent de profil, specializare sau ciclu de învățământ. Recent, disciplina Religie a fost votată de parlamentarii din Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților drept disciplină opțională la Bacalaureatul organizat după noua lege a educației, aflată în stadiu de proiect, dezbătută în Legislativ. 

„Ora se organizează în paralel cu ora de religie – de aceea, nu schimbă totalul orelor din CDEOȘ și nici pe cel general“. CDEOȘ înseamnă Curriculum la Decizia Elevilor din Oferta Școlii și este un concept nou introdus de proiectul Legii învățământului preuniversitar, care înlocuiește vechiul Curriculum la Decizia Școlii (CDȘ). 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole