Încă o lovitură pentru șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
Dosarul fostului vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel George Tudor, aflat pe rolul Tribunalului București, a ajuns la final. Acesta a fost achitat, împreună cu fosta sa soție, Doina Tudor, ex-senator liberal, după ce fuseseră acuzați de procurorii DNA de luare de mită și, respectiv, complicitate la această faptă. Decizia nu este definitivă.
Dosarul a atras atenția opiniei publice pentru că în el a apărut și numele fostului lider liberal, Crin Antonescu.
În dosar mai apărea și numele directorului SRI.
„Achită pe inculpatul Tudor Daniel George, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. (...) Achită pe inculpata Tudor Doina Anca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită. Ridică sechestrul asupra sumelor de bani în lei şi valută, pană la concurenţa sumei de 300.000 euro din conturile deschise pe numele inculpatului Tudor Daniel George. Cu apel”, se arată în minuta instanţei.
În acest dosar întocmit de DNA a fost judecat şi fostul senator Marian Ovidiu, însă acesta a fost deja condamnat, anul trecut, la doi ani de închisoare cu executare.
Potrivit DNA, "în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, inculpatul Marian Ovidiu a pretins de la acţionarul majoritar al firmei respective (denunţător în cauză), pentru inculpatul Tudor Daniel George, suma de 3.000.000 de euro. Totodată, Marian Ovidiu a susţinut că are influenţă asupra preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu".
În acest context, Daniel Tudor ar fi fost cel care trebuia să intervină pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri. Procurorii susţin că din suma cerută, Ovidiu Marian ar fi primit 500.000 de euro, din care şi-ar fi însuşit 200.000 de euro. Restul banilor "au fost remişi inculpatului Tudor Daniel George în trei tranşe de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două tranşe, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Tudor Doina Anca, senator în Parlamentul României, persoană care cunoştea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa cât şi scopul pentru care erau remise aceste sume de bani", precizează DNA într-un comunicat de presă transmis la acea vreme.
Ulteriori remiterii sumelor de bani, Daniel Tudor a emis o decizie prin care "s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii", mai arată DNA.