Antena 3 CNN Politică O nouă lovitură dură pentru DNA. Ce se întâmplă cu dosarul unui celebru politician

O nouă lovitură dură pentru DNA. Ce se întâmplă cu dosarul unui celebru politician

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 14:16 14 Mar 2017 Modificat la 14:16 14 Mar 2017

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, marți, mutarea la altă instanţă a dosarului în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenţă.

La termenul de marţi al procesului, avocatul lui Bogdan Olteanu a spus că instanţa supremă nu are competenţa să judece acest dosar, deoarece fapta reţinută în sarcina clientului său nu are legătură cu funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii DNA.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole