Antena 3 CNN Actualitate Social O nouă înșelătorie face victime printre bătrâni. Cum au reușit două femei să fure toate economiile unor pensionari

O nouă înșelătorie face victime printre bătrâni. Cum au reușit două femei să fure toate economiile unor pensionari

<1 minut de citit Publicat la 14:50 21 Ian 2019 Modificat la 14:50 21 Ian 2019

 Doi bătrâni din Alexandria au rămas fără economiile pe care le păstrau în casă, după ce două femei, sub pretextul că dau de pomană pentru tatăl lor decedat, au reuşit să le câştige încrederea, să intre în locuinţă şi să le fure aproximativ 10.000 de lei. 

Potrivit Poliţiei, cele două i-au înmânat bătrânului mai multe fructe şi o bancnotă de 500 de lei, spunându-i să oprească 200 de lei şi să le restituie diferenţa de bani. 

"Soţia persoanei vătămate a mers într-o cameră să aducă restul de bani, în timp ce una dintre cele două femei a rămas în holul locuinţei, iar cealaltă în cameră, cu reclamantul. După ce persoana vătămată i-a înmânat banii femeii, acesta a plecat grăbită, sub pretextul că aduce alte alimente. Între timp, şi cea de-a doua femeie a reuşit să iasă din locuinţă fără să fie văzută de proprietari", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole. 

La scurt timp după plecarea celor două, bătrâna a constatat că portofelul din care luase banii şi în care erau aproape 10.000 de lei, lipseşte, a precizat sursa citată. 

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili identitatea celor două femei şi au întocmit dosar penal pentru furt calificat. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole